Managementul terapeutic în pancreatită la câini
(25.10.2011) Pancreatita reprezintă inflamarea pancreasului, organ cu funcţii exo şi endocrine si cu importanţă majoră în secreţia de insulină şi enzime digestive.
Cauzele producerii acestei afecţiuni sunt multiple, variind de la obstrucţia ductelor biliare asociată cu o intensificare a secreţiei biliare, exces de trigliceride, ischemie pancreatică postoperatorie sau în urma unei anemii severe precum şi în cazurile de şoc, până la obezitate sau intoxicaţii cu o serie de substanţe (organofosforice, furosemid, tetracicline, bromuri de potasiu sau propofol).
Frecvenţa bolii este ridicată la câini şi s-a demonstrat existenţa unei forme imun-mediate la câinii din rasa Cocker spaniel. De asemenea, în funcţie de evoluţia afecţiunii, pancreatita poate fi de 2 feluri: acută sau cronică, însă acest fapt nu intervine în alegerea tratamentului în prima fază a aplicării lui.
Abordarea terapeutica
Abordarea terapeutică trebuie să aibă în vedere gradul afecţiunii. Acesta se stabileşte în urma anamezei, a examenului clinic şi a examenelor paraclinice.
Aplicarea unui tratament intensiv este esenţial in prima parte a tratamentului pancreatitei acute. Aceasta reprezintă menţinerea volumului vascular prin administrare de fluide intravenos în urma stabilirii gradului de deshidratare, al pH-ului, al cantităţii de electroliţi şi al statusului cardiovascular al animalului. Necesarul de întreţinere este de la 40 până la 60 ml/kg/zi iar necesarul de potasiu se stabileşte pe baza concentraţiei de potasiu din ser. Corectarea acidozei metabolice poate fi corectată cu soluţii de Ringer lactat cu adaos de potasiu.
Tratamentul simptomatic al vomei constă în administrare de Metoclopramid care are şi rolul de a reduce funcţia secretorie pancreatică datorită proprietăţilor sale antidopaminergice.
Managementul durerii
Managementul durerii este un element cheie în aplicarea tratamentului. În afară de discomfortul produs animalului, durerea viscerală poate exacerba intensitatea şocului şi poate provoca tulburări de ritm cardiac. Drept urmare, instalarea analgeziei pacientului se face cu substanţe opioide de tipul Morfinei , cu Ketamină sau Lidocaină i.v. Antiinflamatoarele nesteroidiene ar trebui evitate deoarece pot produce ulcere gastro-duodenale.
Tratamentul complicaţiilor bacteriene vizează folosirea antibioticelor în combinaţii de tipul substanţelor betalactamice(amoxicilina, ampicilina, cephalexin etc.) împreună cu Metronidazol pentru a evita instalarea şocului septic.
Reintroducerea hranei în alimentaţie
Reintroducerea hranei în alimentaţia câinelui se va face în funcţie de gradul de afectare sistemică, dar cât mai repede posibil, deoarece a fost demonstrat ca înfometarea conduce la reducerea dimensiunilor mucoasei intestinale şi la scăderea în înalţime a viliillor intestinali. Rezultatul acestei acţiuni, permeabilitatea intestinului, favorizează suprainfecţiilor bacteriene.
Factorii limitanţi în reintroducerea hranei sunt reprezentaţi de vomă şi de ileusul intestinal motiv pentru care se recomandă o dieta neagră de 12 -14 ore, până la apariţia efectelor tratamentului.
Pentru a evita secretarea de secretina şi colecistokinina (hormoni cu rol în stimularea secreţiei enzimelor digestive), hrana trebuie reintrodusă progresiv, un tain fiind echivalent cu o cincime din necesarul de întreţinere.
Dacă animalul nu prezintă apetit, hrănirea se va face pe cale parenterală prin aplicarea unei sonde naso-esofagiene, cu condiţia ca voma sa fie stopată prin terapie. În cazul în care voma persistă se poate recurge la instalarea unei sone gastrice sub ghidaj endoscopic. Astfel, câinele primeşte nutrienţii direct in jejun ceea ce permite conservarea integrităţii mucoasei digestive.
În pancreatita limfoplasmocitară a raselor de Cocker spaniel este indicat tratamentul imunosupresiv cu corticosteroizi, pe când în celelalte tipuri de pancreatite este contraindicat datorită acţiunii lor antiinsulince. De asemenea, glucocorticoizii pot fi folosiţi în tratamentul şocului dar ca şi completare a tratamentului intensiv şi durata utilizării lor va fi scurtă.
Transfuzia de plasma şi terapia cu heparină sunt indicate în cazurile severe de pancreatită pentru că ajută în prevenirea şi combaterea coagularii intravasculare diseminate. Mai mult, heparina activează lipaza lipoproteica endoteliala care scade nivelul trigliceridelor din sânge.
Tratamentul diabetului declanşat de către pancreatita acută trebuie sa includă 4 elemente cheie: terapia cu fluide i.v., administrare de insulină cu efect rapid, corectarea deficienţelor electrolitice ( K , Mg, P) şi a acidozei metabolice.
Unele cazuri de pancreatită cronică evoluează cu distrucţia progresivă a celulelor acinare şi cu instalarea insuficienţei pancreatice exocrine. Sunt indicate suplimentele cu enzime pancreatice de tipul pancreasului de bovine proaspăt sau extractele sintetice pancreatice.
