Carcinomul cu celule scuamoase la pisică
(20.01.2012) Carcinomul cu celule scuamoase este al doilea cel mai comun tip de tumoră întâlnit la pisică, după limfom. Cu toate acestea, boala se manifestă foarte diferit în funcţie de nivelul la care se dezvoltă; etiologia, manifestările, semnele clinice, tratamentul şi prognosticul sunt diferite în cazul localizării cutanate faţă de cea bucală.
Dr. Anca Bajenaru - medic veterinar
Deşi carcinomul cu celule scuamoase se poate dezvolta pe orice epiteliu scuamos, cele mai întâlnite forme ale acestei tumori la pisică sunt la nivelul pielii şi cavităţii bucale.
Carcinomul cutanat cu celule scuamoase
Localizările cutanate cele mai frecvente sunt la nivelul: pavilionului urechii, vârfului nasului şi pleoapelor.
Etiologia în majoritatea cazurilor este reprezentată de expunerea prelungită a zonelor de piele neprotejate (nepigmentate, fără păr) la raze UV, provocând iniţial leziuni de dermatită solară, urmate de keratită actinică (carcinom actinic în situ), ulterior carcinom in situ şi CCS invaziv, de cele mai multe ori după o perioadă destul de mare de timp.
În CCS felin au fost identificate leziuni ale p53. Clinic, acestea sunt crustoase, ulcerative, asemănătoare unor plăci. Diagnosticul se pune prin biopsie tisulară şi histologie.
Aceste leziuni induse de lumina solară au în general o evoluţie lentă, sunt invazive local şi metastazează foarte rar. În stadiile iniţiale, leziunile se pot controla cu diferite metode convenţionale, cum ar fi: excizie chirurgicală, criochirurgie şi radioterapie cu stronţiu. Leziunile superficiale pot fi, de asemenea, tratate cu succes cu ajutorul terapiei fotodinamice, care are avantajul unor rezultate cosmetice excelente.
Se poate aplica acid 5-amino-laevulunic, iar excitaţia se produce cu ajutorul luminii roşii de mare intensitate. De asemenea, Aldara, este un produs imunomodulator utilizat cu succes în CCS superficial sau multicentric. Se recomandă tratarea precoce a leziunilor deoarece în timp pot deveni mult mai invazive şi rezistente la tratament. Pentru leziunile extinse, chirurgia este singura metodă eficientă.
CCS oral
CCS oral felin reprezintă 80% din tumorile orale raportate la pisică şi leziunile se pot localiza la nivelul: gingiilor, limbii (lingual sau sublingual), amigdalelor. În general afectează animalele de 12-13 ani. În comparaţie cu forma cutanată, CCS oral este mult mai agresiv şi mai malign. Diferite rapoarte au semnalat prezenţa unor secvenţe de ADN viral (virus Papilloma) în CCS oral la pisică şi este foarte probabil să se identifice cu etiologia bolii.
Din păcate, majoritatea pisicilor sunt diagnosticate tardiv cu această boală, când semnele orale sunt suficient de extinse încât să provoace durere sau dificultate în hrănire şi ptialism. Tumorile maxilare, care pot deforma regiunea feţei, pot fi confundate cu abcese ale molarilor. Tumorile mandibulare invadează osul adiacent determinând o reacţie care poate fi confundată cu un neoplasm osos.
CCS lingual se dezvoltă mai ales la baza limbii şi se extinde până pe plafonul cavităţii bucale. Diagnosticul se pune tot cu ajutorul biopsiei şi histologic. În general, la momentul diagnosticării nu sunt prezente şi metastaze. În general, extinderea locală a leziunilor este mare, moment în care este recomandată eutanasia.
Rezecţia chirurgicală este de cele mai multe ori tratamentul de elecţie, dar de cele mai multe ori nu este posibilă. Tumora răspunde slab la radioterapie în mare parte datorită morbidităţii cauzate de invazia locală şi datorită distrugerii tisulare.
Au fost descrise numeroase protocoale de chimioterapie, dar niciunul nu a putut prelungi perioada de remisiune. Ca şi în cazul CCS uman, s-a descoperit o supraexprimare a COX-1 şi COX-, dar rolul inhibării COX-2 în tratament sau chimiopevenţie nu a fost demonstrat.
Deşi într-un studiu s-a demonstrat o creştere a ratei de supravieţuire a pisicilor tratate cu AINS, acest lucru se poate datora efectului mai degrabă lor analgezic şi anti-inflamator, decât anti-cancerigen.
A fost descris un timp mediu de supravieţuire de 44 de zile la pisicile care au primit tratament paliativ cu un procent de supravieţuire de 9% timp de un an. Chiar şi în cazul terapiei multimodale, timpul mediu de supravieţuire depăşea rar 3 luni.
