Vocalizarea reptilelor este extrem de complexă

LaTokays, șopârlele gecko care sunt active noaptea, cercetătorii de la Institutul de Ornitologie Max Plank din Suedia au descoperit o creștere în ceea ce privește durata strigătelor scurte în prezența zgomotelor puternice comparate fiind cu sunetele în condiții de liniște.

Reptilele gecko nu își ajustează amplitudinea chemărilor, dar în circumstanțele în care este mai mult zgomot, animalele produc sunete mai puternice. Această descoperire arată că sistemul de comunicare al reptilelor terestre este mult mai complex decât se credea până acum.

Sistemul sofisticat de comunicare al păsărilor și mamiferelor este caracterizat de un nivel înalt al plasticității în care semnalele sunt ajustate individual ca răspuns la schimbările de mediu. 

Mecanismul acestei plasticități vocale este efectul Lombard, în care, creșterea amplitudinii sunetelor depinde de zgomotul ambiental. Efectul Lombard este des însoțit de o creștere în ceea ce privește durata strigătelor, care, pe mai departe ajută la detectarea semnalelor transmise prin zgomote.

Unele specii de reptile terestre au o comunicare vocală, ca și șopârla Tokay, un gecko nocturn din Sud Estul Asiei. Din această clasă de reptile face parte și zgomotosul GECK-O care a dus la numele său științific gecko. 

Sunetul GECK-O are funcții importante în comunicarea masculului Tokay pentru a atrage femelele și pentru a intimida masculii rivali. Sunetul este întotdeauna precedat de o gâgâială de joasă amplitudine.

Pentru studiul lor, Henri Braumm și Anne Zollinger de la Institutul Max Plank de Ornitologie au evaluat sunetele șopârlelor Tokay ca fiind  de aproximativ 65 dB(A), care corespunde zgomotului puternic a unei străzi zgomotoase. Ei doreau, de altfel, să afle dacă efectul Lombard se găsește și la reptile.

De fapt, șopârlele Tokay, au crescut durata sunetelor Geck la 7% si a sunetelor O la 37 %, în comparație cu un alt grup în condiții de liniște.
Prin urmare, șopârlele Tokay și alte șopârle care comunică prin intermediul sunetelor, pot să își ajusteze strigătele în funcție de mediu.

Cu toate acestea, cercetătorii nu au găsit efectul Lombard în strigătele șopârlelor Tokay pentru că acestea nu amplifică silabele sunetelor în relație cu zgomotul de fundal. „Studiul sugerează că efectul Lombard a evoluat independent la păsări și mamifere”, spune Henrik Brumm, primul autor al studiului și liderul grupului de cercetare din Suedia.

Cu toate acestea, șopârlele Tokay au dezvoltat o altă strategie de creștere a raportului sunet/zgomot ale strigătelor lor: în loc să crească amplitudinea  fiecărei componente din sunet, acesta produce silabele GECK-O mai puternic și alte câteva gâgâieli mai delicate. 

„Noi credem că faptul că sunetele ajung la destinație este forța conducatoare către evoluția sistemului de comunicare, independent de grupul de animale.” Spune Sue Anne Zollinger, co-autoarea studiului.