Abordarea terapeutică a pacientului cu suspiciune de cancer
(27.10.2011) O abordare optimă a pacienţilor suspecţi de cancer trebuie să urmărească punerea unui diagnostic de certitudine în privinţa naturii şi a stadiului bolii
Dr. Anca Băjenaru - medic veterinar
O abordare optimă a pacienţilor suspecţi de cancer trebuie să urmărească următoarele deziderate:
- Să se pună un diagnostic de certitudine în privinţa naturii şi a stadiului bolii;
- Să se determine gradul de extindere atât locală, cât şi la distanţă;
- Să se stabilească şi să se trateze acele complicaţii asociate, care pot influenţa negativ capacitatea pacientului de a tolera terapia.
Diagnosticul şi tehnicile de diagnostic
Un diagnostic patologic de certitudine este cel mai bun punct de plecare pentru selectarea unui tratament adecvat. Tehnicile actuale de diagnostic, alături de schemele de clasificare şi terapiile specifice creează nevoia unui diagnostic de certitudine în vederea aplicării unui tratament specific şi stabilirii unui prognostic.
Abordarea terapeutică a unei tumori poate fi o provocare pentru clinicieni în momentul în care se încearcă optmizarea costurilor: beneficiul unor investigaţii cât mai complete versus tratament. De aceea, în cele mai multe cazuri, o primă procedură de diagnostic recomandată şi uşor de realizat este aspirarea cu ac fin urmată de efectuarea unui frotiu.
Examinarea citologică a probei este o tehnică rapidă, necesită un minim de echipament şi poate oferi informaţii valoroase despre leziune, permiţând în cele mai multe cazuri diferenţierea dintre o inflamaţie şi un proces neoplazic.
Morfologia celulelor tumorale poate fi un indicator al naturii tumorii şi al gradului de malignitate. De asemenea, contrar miturilor, aspiraţia cu ac fin nu este o metodă invazivă , un frotiu bine interpretat putând fi în uneori suficient pentru stabilirea naturii lezionilor, a severităţii eventualelor tumori şi, desigur, a unui prognostic.
Abordarea terapeutică
Examinarea histologică elimină neajunsurile citologiei, fiind cea mai precisă metodă în diagnosticarea cancerului. Observarea amănunţită a arhitecturii tisulare permite identificarea unor elemente invazive, cum ar fi vasele sanguine sau limfatice, importante în stadializarea tumorii.
În majoritatea cazurilor este foarte important să se determine tipul şi stadiul tumorii înainte de abordarea chirurgicală.
Selectarea tehnicii de examinare prealabilă depinde de mărimea, localizarea şi natura tumorii suspicionate. În cazul recoltării de ţesut pentru biopsie trebuie avut în vedere ca proba sa fie reprezentativ㸠evitându-se diseminarea locală sau la distanţă a tumorii
Imunohistochimia (IHC)
Imunohistochimia este o tehnică prin care ataşarea selectivă a anticorpilor de liganzi este utilizată pentru a identifica gradul de extindere si localizarea anticorpilor şi antigenelor ţintă dintr-un ţesut. (tabelul 1). Imunohistochimia poate confirma diagnosticul histologic obişnuit (HE) şi poate determina originea celulelor slab diferentiate. Mai mult decât atât, poate fi un real factor de prognostic.
| Vimentină | Identifică celuele mezenchimale. Deseori utilizat pentru confirmarea diagnosticului de tumoră mezenchimală (sarcoamele vor fi pozitive, carcinoamele nu). |
| Citokeratină | Identifică celulele epiteliale. Utilizată de cele mai multe ori pentru confirmarea tumorilor de natură epitelială (carcinoame pozitive, sarcoame nu). |
| CD3 | Un marker al celulelor T. Alaturi de CD79a ajută la diferenţierea limfoamelor B şi T celulare. |
| CD79a | Un marker al celulelor B, utilizat într-o manieră similară cu CD3. Majoritatea celulelor plasmatice nu exprimă CD79a, ceea ce îl face relativ inutil în diagnosticul plasmocitoamelor. |
| CD18 | Un marker leucocitar. Util în diagnosticarea tumorilor de origine monocitică sau macrofagică, cum ar fi sarcoamele histiocitare. |
| S100 | Un marker de origine neuroectodermică, exprimat în diferite tumori, cum ar fi în tumori ale nervilor periferici, melanoame, condrosarcoame. |
| CD117 | Un marker al mastocitelor şi al celulelor interstiţiale Cajal. |
| Melan A | Marker specific al diferenţierii melanocitelor. Poate fi utilizat pentru diagnosticul melanoamelor amelanocitice. |
Stadializarea clinică
În managementul cazurilor clinice de oncologie, la fel de importantă ca un diagnostic de certitudine este evaluarea extinderii clinice a bolii în ceea ce priveşte gradul de invazie locală şi metastazarea la nivel local / limfonodal şi la distanţă.
Stadializarea are diferite scopuri:
- Definirea extinderii locala, regionale şi la distanţă a bolii
- Determinarea tratamentului optim
- Stabilirea unui prognostic
Stadializarea cancerului poate fi divizată în:
- stadializare clinică: toate informaţiile obţinute în urma: examinării fizice, imagisticii, endoscopiei etc., înainte de o intervenţie chirurgicală.
- stadializare patologică: informaţiile obţinute la examinarea microscopică a tumorii de către un anatomo-patolog; acasta este stadializarea postoperatorie.
Stadializarea clinică presupune cunoasterea comportamentului biologic al tumorilor maligne , paternul lor de extindere locală şi mecanismele de metastazare.
Din punct de vedere clinic cele mai importante criterii de malignitate sunt invazia şi metastazarea. Acestea sunt procese similare, deseori invazia fiind premergătoare metastazării.
Tumorile pot metastaza pe cale limfatică la limfonodurile locale şi regionale sau pe cale hematologenă (de exemplu sarcoamele) permiţând tumorilor secundare să se dezvolte în alte organe. Atentie!!! Tumorile au capacitatea de a disemina în cavităţi prin intermediul hemoragiilor sau al instrumentarului!
Tratamentul
Un tratament de lungă durată nu trebuie să vă descurajeze! În încercarea realizării acestui deziderat, nu trebuie decât să privim cancerul ca o boală cronică ce presupune multă răbdare (atât din partea practicienilor, cât şi a proprietarilor), grijă şi monitorizare permanentă.
Tratamentul specific poate nu doar să prelungească viaţa bolnavului de cancer, dar să şi îmbunatăţească una dintre cele mai importante aspecte din oncologie: calitatea vieţii.
În ceea ce priveşte chimioterapia şi efectele secundare ale acesteia este important de menţionat că acestea apar foarte rar, în aproximativ 5% din cazurile tratate, şi sunt reprezentate de tulburări gastro-intestinale, vomă, diaree, ulceraţii.
Chimioterapia afectează mai ales celulele aflate în mitoză rapidă, adică celulele canceroase şi cele din tractul gastro-intestinal, structura firului de păr, etc.
De aceea se recomandă utilizarea acestora în cicluri. După o astfel de cură, organismul are capacitatea de a¬-şi reveni la starea de confort iniţială, iar celulele canceroase nu.
De asemenea, este indicată utilizarea antiinflamatoriilor nesteroidiene pentru reducerea inflamaţiilor şi micşorarea tumorilor înainte de intervenţia chirurgicală.
