Mediu: o reglementare mai sigură a produselor biocide
(17.07.2012) Dl Janez Potočnik, comisarul pentru mediu, a declarat: Acesta este încă un pas înainte către garantarea unui nivel ridicat de protecție a sănătății cetățenilor și a mediului, deoarece este menit să asigure punerea la dispoziție numai a unor produse sigure și interzicerea intrării substanțelor celor mai periculoase pe piața noastră. Prin simplificarea procesului de autorizare, noul regulament va genera beneficii economice importante pentru companiile europene.
Produsele biocide fac parte din viața de zi cu zi. Printre acestea se numără dezinfectanții utilizați la domiciliu sau în spitale, otrava de șobolani, repelenții pentru insecte, vopselele și spray-urile anti-mucegai, tabletele pentru purificarea apei și multe alte produse.
Aceste produse au fost reglementate de legislația UE încă din 1998 și, de atunci, aproape o mie de produse au fost autorizate în conformitate cu Directiva privind produsele biocide.
Comisia Europeană a analizat Directiva privind produsele biocide și a concluzionat că procesele de autorizare a produselor și a substanțelor active ar putea fi simplificate și eficientizate.
Noul regulament prevede dispoziții mai eficiente privind autorizarea produselor, cerințele aferente și partajarea datelor referitoare la produse și va genera o economie la nivelul întregului sector estimată la 2,7 de miliarde de euro pe o perioadă de 10 ani.
De asemenea, noile dispoziții au ca rezultat reducerea numărului de teste pe animale deoarece prevăd obligativitatea partajării datelor și încurajează o abordare mai flexibilă și integrată a testării.
O platformă IT special creată (denumită Registrul produselor biocide) va fi folosită pentru depunerea cererilor, precum și pentru înregistrarea deciziilor și difuzarea de informații către public.
În acelaşi timp, protecția va fi avea o sferă de aplicare mai mare, deoarece noua legislație va include de acum încolo bunurile și materialele tratate cu produse biocide, precum mobilierul și ambalajele pentru alimente.
Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA) va deține un rol esențial în administrarea acestui regulament. Unul din principalele avantaje constă în amploarea resurselor pe care le va furniza ECHA.
În prezent, resursele sunt extrem de limitate, atât la nivel național, cât și la nivel european, ceea ce duce la întârzierea autorizării și creșterea costurilor pentru industrie. ECHA va beneficia de 100 de angajați specializați în activități din domeniul produselor biocide. Se preconizează că numărul avizelor pe care le emite va crește de la 80 în 2014 la 300 în 2020.
Etapele următoare
Regulamentul intră în vigoare la 1 septembrie 2013. Începând de la această dată, companiile vor dispune de două opțiuni pentru a solicita permisiunea de a-și introduce produsele pe piață.
Prima, care va fi probabil folosită de firmele mari, impune companiilor să depună o cerere la ECHA și, dacă este considerat sigur, produsul va putea fi comercializat pe întreg teritoriul UE.
A doua ar putea fi mai interesantă pentru numeroasele întreprinderi mici și mijlocii din acest domeniu, deoarece impune companiilor să depună o cerere la propria lor autoritate națională, pentru a comercializa un produs în țara lor de origine.
Dacă autorizația este acordată, acestea pot ulterior introduce produsul pe piața altor state membre, în conformitate cu principiul recunoașterii reciproce.