Fonduri europene nerambursabile pentru activități sanitar-veterinare
(29.07.2016) În perioada 28 iulie, ora 9.00 - 30 noiembrie, ora 16.00, se pot depune la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), cererile de finanțare pentru submăsura 6.2 "Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale" (sM6.2) și submăsura 6.4 "Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole" din cadrul PNDR 2016.
Cererile de finanțare, propunerile de proiecte și alte documente necesare se pot depune pe site-ul www.afir.info
Submăsura 6.2 "Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale" are un buget total de 73 milioane Euro.
Avantajul acestei linii de finanțare este fapul că sprijinul nerambursabil este de 100% din valoarea investiției, nefiind solicitată contribuție proprie din partea antreprenorului.
Sprijinul nerambursabil va fi de 70.000 Euro / proiect în cazul activităților de producție, servicii medicale, sanitar-veterinare și de agroturism.
Banii vor fi acordați sub formă de primă în două tranșe astfel:
70% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanțare;
30% din cuantumul sprijinului se va acorda cu condiția implementării corecte a Planului de Afaceri fără a depăși 5 ani de la data semnării Deciziei de Finanțare.
Submăsura 6.4 - "Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole" are un buget total alocat de 85 milioane Euro.
În aceasta schemă, antreprenorii pot obține sprijin nerambursabil de până la 200.000 de Euro pe 3 ani fiscali, pentru dezvoltarea unor mici afaceri non-agricole, în mediul rural.
Intensitatea sprijinului nerambursabil este de maximum 90% din valoarea proiectului, ceea ce înseamnă că și solicitantul trebuie să vină cu minimum 10% din valoarea investițiilor.
Pentru mai multe detailii accesați site-ul www.afir.info