Caz de braconaj surprins de camerele video instalate de WWF în Munții Țarcu
WWF România a constatat recent un caz de braconaj la cerb în Situl Natura 2000 Munții Țarcu, pe raza Ocolului Silvic Oțelu Roșu.
Fapta este demonstrată de camerele video instalate de WWF în zonă, ce arată clar că pe 11 și 12 septembrie 2015, un grup de persoane intră în pădure și se întorc cu trofeul.
În urma sesizării autorităților competente de către WWF-biroul Reșița, am primit confirmarea că nu a fost emisă o autorizație de vânătoare la cerb pe fondul cinegetic respectiv, ba mai mult, una dintre persoanele din imagini este un angajat al Ocolului Silvic Oțelu Roșu, care gestionează fondul de vânătoare.
Acest caz ne arată foarte clar că, din păcate, braconajul este un fenomen prezent în pădurile noastre. Braconajul este o crimă care afectează biodiversitatea și comunitățile locale și WWF va face tot posibilul pentru ca astfel de fapte să fie pedepsite și urmărite cu strictețe de autorități.
Dar ca să oprim braconajul este nevoie nu doar de autorități, ci și de implicarea oamenilor, a comunităților locale, ca astfel de crime să nu rămână nedescoperite.
Sperăm ca această speță să fie un exemplu clar de luptă eficientă împotriva braconajului și să inspire și pe alții să depună plângeri adresate autorităților competente, ori de câte ori se întâlnesc cu astfel de fapte grave, a declarat Magor Csibi, director WWF-România.
WWF-România derulează în Carpaţii din sud-vestul României proiectul Sălbăticia din Carpați, bogăție pentru oameni. O activitate foarte importantă aici o reprezintă evaluarea faunei sălbatice cu scopul de a identifica posibile coridoare ecologice, pentru asigurarea conectivitaţii între populaţii de faună specifică condiţiilor noastre geografice.
De aceea WWF România monitorizează prin intermediul unor camere video fauna din arealul Parcurilor Naţionale Semenic-Cheile Caraşului, Cheile Nerei-Beuşniţa, Domogled-Valea Cernei, Retezat, Parcul Natural Porţile de Fier şi situl Natura 2000 Munţii Ţarcu.
Secvenţe surprinse de camere în perioada 11-12 septembrie pe Fondul Cinegetic 15 Poiana Mărului, aflat în administrarea Direcției Silvice Caraș-Severin, prin Ocolul Silvic Oțelu Roșu, au fost considerate suspecte de braconaj de către echipa WWF-biroul Reșița.
Ne-am adresat imediat autorităţilor competente, punând la dispoziție secvențele filmate și cerând verificarea legalității acțunii de vânătoare. Garda Forestieră Județeană Caraș-Severin a confirmat lipsa autorizațiilor de vânătoare în acest caz.
WWF nu tolerează braconajul și depune toate eforturile pentru ca cei vinovați în cazul de față să primească pedepse aspre. Până acum am primit asigurări că se vor lua măsuri, suntem în legătură permanentă cu autoritățile și vom monitoriza cazul până la capăt.
Carpații de Sud-Vest reprezintă una dintre cele mai mari zone de sălbăticie din Europa și una dintre cele mai bogate zone naturale din țară, ce se întinde pe o suprafață de peste 300.000 de hectare. Viziunea WWF este de a crea aici o rețea funcțională de zone conectate, administrate eficient și bine protejate.
O zonă sălbatică e aceea în care procesele naturale se desfășoară firesc: nici viața speciilor, nici peisajul nu sunt modificate substanțial de om sau afectate de activitățile lui.
Puține astfel de zone au mai rămas în Europa și de aceea valoarea lor e, cu fiecare zi, mai mare: doar aici mai găsim specii care altădată împânzeau continentul, doar aici peisajul e încă acela al începutului de lume.
Mai multe Știri
Companii
Internaţional
Distribuie acest articol pe:
Literatură Literatură Literatură

Laser Therapy in Veterinary Medicine: Photobiomodulation…
(11 mai. 2025) O lucrare de referință pentru medicii veterinari interesați…S-a lansat numarul 57 al revistei…
(7 apr. 2025) Revista Veterinaria ca publicaţie patronată de Colegiul Medicilor…Carte electronică gratuită: How and When…
(27 ian. 2025) O nouă carte cu acces gratuit oferă îndrumări…S-a lansat numarul 21 al revistei…
(15 mar. 2016) Revista Veterinaria ca publicaţie patronată de Colegiul Medicilor…Evenimente internaționale Evenimente internaționale Evenimente internaționale

Webinar GRATUIT: Planuri de recuperare ecvină…
(17 mai. 2025) Pe 20 mai 2025, începând cu ora 12:30…Purina Institute și ECVIM-CA Residents Training…
(17 mai. 2025) Vrei să-ți dezvolți abilitățile de cercetare și să…FECAVA EuroCongress 2025: Medicină veterinară pentru…
(12 mai. 2025) FECAVA EuroCongress 2025 va avea loc în perioada…Congresul Medical AniCura CEE 2025
(7 mai. 2025) AniCura are plăcerea de a vă invita, în…Împreună pentru sănătatea animalelor: conversații esențiale…
(30 apr. 2025) Institutul Purina dă startul seriei de webinare gratuite…Save the Date: Congresul AMVAC/RoSAVA 2025
(23 apr. 2025) Congresul AMVAC/RoSAVA 2025 va avea loc anul acesta…Premii și burse Premii și burse Premii și burse
