Seminar al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii Animalelor (OIE) organizat în România

(27.10.2015) Organizaţia Mondială a Sănătăţii Animalelor a ales România drept gazdă pentru organizarea Seminarului Regional OIE al punctelor focale naţionale pentru laboratoarele veterinare.

Evenimentul, care se desfăşoară la Cluj, în perioada 27-29 octombrie, este inclus în Programul global de dezvoltare a capacităţii profesionale pentru punctele focale ale statelor membre OIE.

OIE Preşedintele ANSVSA, dr. Dumitru Băiculescu va participa la această reuniune, alături de aproximativ 30 de experţi din România, din ţările membre ale Organizaţiei şi înalţi reprezentanţi ai OIE.

Acest seminar are scopul de a facilita schimbul de opinii privind aplicarea bunelor concepte  de guvernare, a bunelor practici veterinare în scopul îmbunătăţirii statusului de sănătate şi bunăstare a animalelor, a siguranţei alimentelor de origine animală şi nonanimală la nivel naţional, regional şi internaţional.

Reamintim faptul că România, în 25 ianuarie 1924, împreună cu alte 27 de state a semnat acordul de constituire al Organizaţiei Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (OIE).

Astăzi, organizaţia numără 178 de ţări membre, fiind un partener permanent al ANSVSA, cu care realizează o colaborare multidisciplinară împreună cu entităţi de la nivel local, naţional şi global, atât în domeniul sănătăţii publice, a animalelor domestice şi sălbatice, a siguranţei alimentelor şi a protecţiei mediului.



Mai multe Ştiri

ANSVSA

Numirea în funcţia de preşedinte al ANSVSA a domnului Andrei Butaru

Noul preşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, numit prin decizie a primului - ministru, domnul Dacian CIOLOŞ, este  domnul Andrei BUTARU
Citește mai mult

ANSVSA

Vicepreşedintele Csutak Nagy Laszlo exercită atribuţiile preşedintelui ANSVSA

Domnul Csutak Nagy Laszlo, vicepreşedinte cu rang de subsecretar de stat,  exercită atribuţiile preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor până la numirea conducătorului instituţiei conform legii
Citește mai mult

ANSVSA

Întâlnire a conducerii AVSVSA cu reprezentanţii FSVR

În data de 30.09.2015, la solicitarea reprezentanţilor AVSVSA, a avut loc o întâlnire cu reprezentanţi ai FSVR, în vederea dezamorsării situaţiei create, pe fondul nemulţumirilor salariale exprimate şi a protestelor anunţate de federaţia sindicală
Citește mai mult

Diagnosticarea "Bolii limbii albastre"(Bluetongue) în 10 exploataţii non-comerciale din judeţul Botoşani

Actualizarea situaţiei privind evoluţia “Bolii limbii albastre”(Bluetongue)  în exploataţii non-comerciale din judeţul Botoşani

În data de 4.9.2015, în România, a fost diagnosticată “Boala limbii albastre”(Bluetongue), în judeţul Botoşani, în localitatea Bobuleşti, în apropiere de râul Prut şi de graniţa cu Republica Moldova
Citește mai mult

Diagnosticarea "Bolii limbii albastre"(Bluetongue) în 10 exploataţii non-comerciale din judeţul Botoşani

Diagnosticarea “Bolii limbii albastre”(Bluetongue) în 10 exploataţii non-comerciale din judeţul Botoşani

În data de 4.9.2015, în România, au fost diagnosticată “Boala limbii albastre”(Bluetongue),  în judeţul Botoşani, în trei exploataţii din localitatea Boboluşti, în apropiere de râul Prut şi de graniţa cu Republica Moldova
Citește mai mult

ANSVSA

Vizită de lucru a unei delegaţii din Republica Arabă Egipt

În perioada 7 – 9 septembrie, la invitaţia ANSVSA, o delegaţie din cadrul Ministerului Agriculturii din Republica Arabă Egipt, condusă de către Subsecretarul de Stat, dr. Sayed Gad El Moula, efectuează o vizită de lucru în ţara noastră
Citește mai mult

CMVRO

Adresa ANSVSA - domenii de competență

Atașat prezentei adrese vă inaintăm un tabel comparativ (ANEXA) care conține - "Domeniile de competență ale serviciilor sanitar-veterinare de stat", "Atribuțiile Autorității", "Drepturile și competențele Autorității", "Obligațiile principale ale medicilor veterinari oficiali", "Competențele dobândite prin diplomele de licență"
Citește mai mult

știință

Companii

Internaţional

Literatură