Stomatologie Veterinara editia a 2-a
(04.11.2011) Medicina dentară veterinară cunoaşte progrese deosebite în ultimii ani, apropiindu-se din multe puncte de vedere de medicina dentară umană, fapt demonstrat de existenţa unei specializări distincte precum şi a Colegiului de Stomatologie Veterinară (European Veterinary Dental College - EVDC) care asigură perfecţionarea continuă şi atestarea calificării în acest domeniu.
Cartea este structurata in doua parti, respectiv in zece capitole. in prima parte sunt prezentate aspectele referitoare la odontogeneza si la particularitatile anatomice ale dentitiei la caine.
Apoi in mod sistematic si didactic sunt prezentate metodele si tehnicile de examinare a cavitatii bucale si a dentitiei, pornind de la metodele de contentie si de anestezie necesare unei examinari complete si terminand cu examenele complementare, insistandu-se asupra examenului radiologic.
in capitolele urmatoare sunt prezentate entitatile patologice dentare si maxilo-faciale la caine, unde sunt de apreciat informatiile de interes practic referitoare la diagnostic, profilaxie si tratament. in partea a doua a cartii, intr-o sistematizare asemanatoare sunt prezentate datele referitoare la particularitatile odontologice, morfologie si anatomice la cabaline.
De asemenea, sunt redate metodele de contentie si de anestezie necesare examinarii si interventiilor stomatologice la aceasta specie.
In capitolele 7, 8, 9 si 10 sunt descrise principalele entitati patologice ale complexului maxilo-mandibular si ale dintilor la cal, insistandu-se pe diagnosticul si terapia acestora.
Cartea, in ansamblu cuprinde cele mai recente date referitoare la etiopatogeneza, profilaxia si terapia afectiunilor dentare la caine si cal, sistematizate si redate intr-o maniera elevata, accesibila si foarte utila practicienilor, studentilor, dar in egala masura si celor ce abordeaza in scop de cercetare domeniul medicinii stomatologice.
Iin concluzie, cartea de fata este o lucrare de interes practic, didactic si stiintific care umple un gol informational, avand in vedere ca in tara nu a existat pana la prima editie a acestei carti, care de de altfel a fost si prima carte de stomatologie veterinara din Romania, o lucrare unitara cu adresabilitate directa la medicina dentara veterinara.
Se prevede aparitia editiei a 3a a cartii, care probabil va aparea spre sfarsitul acestui an si care va include mai multe aspecte practice precum si prezentari specifice de caz.
Autorul acestei carti, Dr. Stoian Camil profeseaza in prezent in Viena, Austria in cadrul a mai multor clinici private prestigioase, practicand stomatologia veterinara la nivel european. Dr. Stoian este profesor asociat al facultatii de medicina veterinara din Giessen, Germania, precum si a celei din West Indies, Trinidad si Tobago.
Adresa de contact a autorului este: [email protected]
Pagini web: www.tierzahnarzt.at si www.veterinary-dentistry.com
Stoian Camil
Medic Stomatolog si Medic Veterinar
Doctor in stiinte Medicale Veterinare
Diplomat al Colegiului European de Stomatologie Veterinara