Bayer vrea sa cumpere Monsanto cu 55 miliarde de euro. O propunere imorala?

(24.05.2016) Concernul german Bayer intentioneaza sa cumpere firma americana Monsanto, mare si controversat producator de erbicide si porumb modificat genetic. Oferta Bayer AG aparuta pe DAX este de 62 miliarde dolari (55 miliarde euro). Aceasta exprima un pret de 122 USD pe actiunea la bursa a Monsanto, cu 37% mai mare decat pretul de inchidere de acum doua saptamani. Concernul german cu sediul la Leverkusen a declarat ca "Bayer vrea sa devina, prin preluarea Monsanto, o companie de varf in lume, in economia agrara".

Dar oare Bayer nu se teme de protestele europene referitoare la porumbul modificat genetic si nici de glifosatul acuzat ca ar fi cancerigen, produs de Monsanto, care "ataca" inclusiv berea germana?
Achizitia urmeaza a fi finantata printr-o combinatie de capital strain si propriu, ultimul in proportie de 25%. Deal-ul ofera "o ocazie convingatoare pentru Bayer, de a crea o companie de varf globala, care sa produca seminte, substante caracteristice si protectoare pentru plante", a explicat firma germana, in declaratia sa obligatorie catre lumea finantelor. Efectul pozitiv al achizitiei s-ar putea face remarcat deja dupa trei ani, printr-o coroborare mai buna de strategii si efectele unor economii (prezumate la 1,5 miliarde dolari), s-a mai precizat. Neclar este inca daca prin economii se vizeaza reduceri de personal.

Prin achizitia Monsanto, concernul german isi aduce in casa "oaia cea neagra", cel putin ca perceptie ecologista. Datorita produselor sale modificate genetic, Monsanto a fost in repetate randuri in centrul criticilor ecologistilor din Europa si de peste ocean. In plus, Monsanto produce cel mai utilizat pesticid, "Roundup", care contine glifosat, o substanta banuita a fi cancerigena. Acesta e folosit pe campurile din Germania in proportie de 40%.

 Bayer AG este un holding listat la bursa, ce consta din 307 societati si care are 116.800 de angajati. Miezul afacerii este industria chimica si farmaceutica. Trei parti din concern, care opereaza in mare parte independent, sunt Bayer HealthCare, Bayer CropScience si Covestro (fosta Bayer MaterialScience). Societatea pe actiuni Bayer este listata in DAX, pe bursa de valori din Frankfurt am Main, ca si in Euro Stoxx, fiind considerata una dintre cele mai valoroase firme germane. In anul 2015, cifra sa de afaceri a fost 46,3 miliarde euro, iar profitul 4,1 mld. euro.

Istoricul firmei germane incepe acum peste un secol si jumatate. Nu departe de Koln, in vestul Germaniei, Bayer a fost fondata in anul 1863 la Barmen (pe atunci oras de sine statator). La 1900, sediul firmei s-a mutat la Leverkusen. In anul 1925, firma s-a transformat in I.G. Farben, la Leverkusen desfasurandu-se si productia, aproape exclusiv. In timpul nazismului in Germania, si in fabricile I.G.Farben s-a facut uz de munca fortata, motiv pentru care Inalta Comisie a Aliatilor a dizolvat firma, dupa razboi.

In anul 1950 insa, ea a fost reinfiintata, reconstruita si rapid pusa pe picioare. In 1961, Bayer avea din nou 80.000 de angajati. Intre anii 2002 si 2005, a avut loc cea mai mare reoganizare din istoria firmei. Sectoarele farmaceutic, protectia plantelor, chimic si materiale plastice au fost separate, constituind societati din cadrul concernului nou format. Actualul presedinte al consiliului de administratie al Bayer AG este Werner Baumann. Compania este cunoscuta si prin angajamentul sau financiar, vechi de decenii, fata de clubul de fotbal Bayer Leverkusen.

Istoricul firmei americane e ceva mai nou, si anume din 1901. Monsanto a luat fiinta ca firma producatoare de produse chimice si farmaceutice. In 1927, firma cu sediul in St. Louis a fost cotata la bursa din SUA. In prezent, dupa marea reorganizare din anul 2000, Monsanto are reprezentante in 61 de tari, o cifra de afaceri de 15 miliarde de dolari (2015), un profit de 2 miliarde si cca 22.500 de angajati (august 2015). Presedintele sau este Hugh Grant.

Compania s-a specializat nu doar in producerea de seminte si erbicide, ci si in biotehnologii, care stau la baza controversatelor plante modificate genetic. Mai nou, ea produce si software pentru analize de date specifice, care le vinde fermierilor interesati.

Intr-un comentariu al unui jurnalist german referitor la preluarea Monsanto de catre Bayer, se emite parerea ca "Monsanto a reusit sa devina una dintre cele mai putin indragite firme din lume".

Iar comentatorii germani isi pun intrebari, respectiv deduc unele lucruri, din fuziunea celor doi giganti ai chimiei. Printre acestea, faptul ca Monsanto are ocazia sa-si spele prin Bayer imaginea, ceea ce nu e si reciproc adevarat.

Se mai emite si ipoteza ca Bayer, ca firma germana, poate mai usor sa convinga UE de calitatea produselor Monsanto, dar si, in mod sarcastic ca "atunci Bayer poate, concomitent, sa produca si medicamentele pentru efectele secundare ale chimiei agricole. Totul intr-o mana! Practic!".

Anul trecut, Monsanto a incercat preluarea unui concurent de pe piata, si anume compania Syngenta. Deal-ul a cazut, facand loc insa unuia si mai avantajos. Oferta de cumparare a Bayer AG vine dupa mai lungi negocieri, insa pare a fi pe placul companiei americane. Nu neaparat si pe placul autoritatilor anti-monopol din SUA si UE. Potrivit unor evaluari ale bancii Morgan Stanley din Dow Jones, prin fuziunea Bayer-Monsanto s-ar controla 28% din piata pesticidelor din lume si 36% din piata de seminte de porumb a SUA.

Sursa: HotNews

Mai multe Ştiri

Michael Lappin; Bildquelle: WSAVA

Free WSAVA Webinar: The Impact of COVID-19 on your Patients and Staff - An Update for Veterinary Professionals

The World Small Animal Veterinary Association (WSAVA) is to host a second free webinar for veterinarians globally on Tuesday September 15 to provide an update on COVID-19 as it relates to companion animals and address many frequently asked questions
Citește mai mult

FEDIAF lansează un ghid electronic de training dedicat comunicării cu privire la hrana animalelor de companie

FEDIAF lansează un ghid electronic de training dedicat comunicării cu privire la hrana animalelor de companie

FEDIAF (Federaţia Europeană a Industriei de Petfood) a lansat un ghid electronic de training pentru o mai bună cunoaştere şi punere în aplicare a legislaţiei privind hrana animalelor de companie şi normelor voluntare privind comunicarea „on-pack” şi „off-pack
Citește mai mult

Dr. Luba Gancheva; Bildquelle: WSAVA

Luba Gancheva este câștigătorul premiului veterinar WSAVA, "Next Generation" al companiei Hill, 2017

Judecătorii felicită angajamentul față de creșterea standardelor de îngrijire veterinară în Balcani
Citește mai mult

European Wildlife Disease Association (EWDA)

12th Conference of the European Wildlife Disease Association (EWDA)

August 27-31, 2016, Berlin - Online registration and Abstract submission now open
Citește mai mult

Federation of Veterinarians of Europe (FVE)

Animal Health Law: FVE welcomes its adoption

The Federation of Veterinarians of Europe (FVE) welcomes the adoption of the EU Law on transmissible animal diseases, also called the Animal Health Law (AHL)
Citește mai mult

FVE

Federaţia Veterinarilor din Europa se opune reclasificării Ketaminei

Am dori să subliniem susținerea nostru pentru Rapoartele Critice de evaluare ale Comisiei dvs. şi Recenziile experţilor, care afirmă că nu există dovezi care să justifice controlul internaţional al Ketaminei.
Citește mai mult

FECAVA_2015

Frédéric Goulle și Yvonne van Zeeland câștigă premiile FECAVA 2015

Premiile au fost prezentate în 16 Octobrie la Eurocongresul SEVC/FECAVA din Barcelona de către Președintele Fecava Monique Megens și editorul EJCAP Karin de Lange.
Citește mai mult

Ghidul de utilizare cu prudență a antibioticelor la animale!

Antibioticele sunt utilizate cu rol terapeutic în tratamentul și controlul multor tipuri de infecții, la o mare varietate de specii animale.
Citește mai mult

știință

Revista

Companii

Literatură