FEDIAF lansează un ghid electronic de training dedicat comunicării cu privire la hrana animalelor de companie

(04.09.2020) FEDIAF (Federaţia Europeană a Industriei de Petfood) a lansat un ghid electronic de training pentru o mai bună cunoaştere şi punere în aplicare a legislaţiei privind hrana animalelor de companie şi normelor voluntare privind comunicarea „on-pack” şi „off-pack”.

Modulul gratuit de formare este conceput pentru a însoți „Codul de bune practici privind etichetarea hranei pentru animale de companie”, un instrument pus la dispoziţie tot de FEDIAF, ambele având la bază reglementarile din Regulamentul european 767/2009 pe etichetare.

Cele două resurse sunt disponibile pe site-ul fediaf.org, iar în perioada următoare vor fi puse la dispoziţie şi limba română, la iniţiativa ARPAC (Asociaţia Română a Producătorilor de Hrană pentru Animale de Companie), organizaţie membră a Federaţiei Europene a Industriei de Petfood.


Dezvoltat de echipa de experți în reglementare FEDIAF, instrumentul de învățare electronică cuprinde șase capitole, inclusiv exemple de etichete și o secțiune de întrebări și răspunsuri, care analizează mai detaliat cele trei funcții de bază ale comunicării produsului: „Informații pentru consumatori”, „Control și aplicare” și „Marketing și vânzare cu amănuntul”. Instrumentul de învăţare a fost dezvoltat pentru profesionişti din domeniul industriei petfood, de la producători, la medici veterinari sau mediul academic (profesori, studenți).

„Este pentru prima dată când FEDIAF proiectează un instrument de instruire online și suntem încântați de rezultate. În ultimele luni, ne-am obișnuit să lucrăm de acasă și sperăm că acest instrument flexibil, accesibil online, va ajuta utilizatorii să înțeleagă complexitatea etichetării și comunicării hranei pentru animale de companie.” declară Thomas Meyer, Secretarul General al FEDIAF.

„Codul de etichetare a fost instituit în conformitate cu principiile coreglementării, cu aprobarea instituțiilor responsabile ale UE și ar trebui citit împreună cu legislația UE și națională relevantă.

Lansarea ghidului electronic de instruire va oferi îndrumări suplimentare cu privire la interpretarea codului, promovând o abordare armonizată în toată Europa. ” declară Victor Romano, Preşedintele Grupului de lucru pentru Comunicarea Produsului, FEDIAF

Modulul de training este disponibil pe site-ul fediaf.org. În perioada următoare, ARPAC va realiza informări periodice menite să faciliteze accesul la ghidul electronic, prin adaptarea acestuia în limba română. Informările vor fi disponibile online, gratuit, pe site-ul www.arpac.ro.

Mai multe detalii despre FEDIAF sunt disponibile pe www.fediaf.org.


Mai multe Ştiri

Michael Lappin; Bildquelle: WSAVA

Free WSAVA Webinar: The Impact of COVID-19 on your Patients and Staff - An Update for Veterinary Professionals

The World Small Animal Veterinary Association (WSAVA) is to host a second free webinar for veterinarians globally on Tuesday September 15 to provide an update on COVID-19 as it relates to companion animals and address many frequently asked questions
Citește mai mult

Dr. Luba Gancheva; Bildquelle: WSAVA

Luba Gancheva este câștigătorul premiului veterinar WSAVA, "Next Generation" al companiei Hill, 2017

Judecătorii felicită angajamentul față de creșterea standardelor de îngrijire veterinară în Balcani
Citește mai mult

Bayer

Bayer vrea sa cumpere Monsanto cu 55 miliarde de euro. O propunere imorala?

Concernul german Bayer intentioneaza sa cumpere firma americana Monsanto, mare si controversat producator de erbicide si porumb modificat genetic. Oferta Bayer AG aparuta pe DAX este de 62 miliarde dolari (55 miliarde euro). Aceasta exprima un pret de 122 USD pe actiunea la bursa a Monsanto, cu 37% mai mare decat pretul de inchidere de acum doua saptamani.
Citește mai mult

European Wildlife Disease Association (EWDA)

12th Conference of the European Wildlife Disease Association (EWDA)

August 27-31, 2016, Berlin - Online registration and Abstract submission now open
Citește mai mult

Federation of Veterinarians of Europe (FVE)

Animal Health Law: FVE welcomes its adoption

The Federation of Veterinarians of Europe (FVE) welcomes the adoption of the EU Law on transmissible animal diseases, also called the Animal Health Law (AHL)
Citește mai mult

FVE

Federaţia Veterinarilor din Europa se opune reclasificării Ketaminei

Am dori să subliniem susținerea nostru pentru Rapoartele Critice de evaluare ale Comisiei dvs. şi Recenziile experţilor, care afirmă că nu există dovezi care să justifice controlul internaţional al Ketaminei.
Citește mai mult

FECAVA_2015

Frédéric Goulle și Yvonne van Zeeland câștigă premiile FECAVA 2015

Premiile au fost prezentate în 16 Octobrie la Eurocongresul SEVC/FECAVA din Barcelona de către Președintele Fecava Monique Megens și editorul EJCAP Karin de Lange.
Citește mai mult

Ghidul de utilizare cu prudență a antibioticelor la animale!

Antibioticele sunt utilizate cu rol terapeutic în tratamentul și controlul multor tipuri de infecții, la o mare varietate de specii animale.
Citește mai mult

știință

Revista

Companii

Literatură