Puii bătrâni au la rândul lor puțini pui
(17.07.2015) Reproducerea la vârste înaintate implică riscuri care pot avea un impact asupra vieții părții reproductive și poate avea repercursiuni în ceea ce privește condiția fizică a puiului.Asemenea dovezi, obținute anterior în cazul oamenilor și altor specii în condiții de laborator, au fost confirmate acum pentru prima dată în cazul animalelor sălbatice de către cercetatorii de la Institutul de Ornitologie Max Planck din Seewiesen împreună cu colegii din Regatul Unit și Noua Zeelandă.
Într-un studiu pe termen lung pe o populație de vrăbii de casă s-a aflat că puii proveniți din părinți bătrâni au produs mai puțini pui. Un asemenea efect intragenerațional este important pentru înțelegerea evoluției longevității.
Fertilitatea nu scade la toate speciile ci poate rămâne constantă pe durata vieții după cum este cazul unor nevertebrate sau poate chiar să se mărească odată cu înaintarea în vârstă în cazul unor reptile. În general, ambele sexe au abilitatea de a se reproduce la vârste înaintate, dar masculii pot să se reproducă la vârste și mai înaintate decât femelele.
Mascul vrabie de casă: orice descendent al acestuia, produs la o vârstă înaintată, nu va avea descendenţi la o vârstă fragedă.
În cazul unor mamifere
precum bărbații, indivizii rămân fertili pentru o perioadă mai mare de timp în
comparație cu femeile care la un anumit punct ating menopauza. Totuși,
reproducerea la vârste înaintate poate implica riscuri precum o rată crescută a
mortalității infantile, sau anomalii cromozomiale.
Mai mult decât atât, puii proveniți din părinți bătrâni au ei înșiși mai puțini pui sau o durată de viață mai scurtă, ceea ce este cunoscut sub denumirea de “Efectul Lansing” care a fost demonstrat nu numai în cazul oamenilor dar și în cazul șoarecilor și unor nevertebrate în interiorul laboratorului, dar niciodată pe populații sălbatice.
Julia Schroeder de la Institutul de Ornitologie Max Planck de Ornithologie din Seewiesen a investigat efectul acesta pe o populație de vrăbii de casă împreună cu colegii de la Universitatea din Sheffield și Universitatea Otago din Noua Zeelandă.
Locul lor de studiu este o insulă mică de lângă coasta Devon, în sud-vestul Angliei, unde cercetătorii au monitorizat şi au încercuit întreaga populaţie de vrăbii de casă, pe decursul a mai mult de 10 ani. Cercetătorii au recoltat mostre de sânge de la părinţi şi urmaşi pentru a determina descendenţa genetică.
În acest fel, aceştia au obţinut un pedigree genetic unic şi detaliat a mai mult de 5000 de păsări, cu o cunoaştere precisă a vârstei şi a numărului de descendenţi al fiecăruia. Păsările şi-au trăit întreaga viaţă pe această insulă îndepărtată, care se află la 19 km în largul coastei.
Pe decursul a 12 ani, doar patru vrăbii nu au putut fi atribuite genetic unor părinţi care trăiesc pe insulă, fapt ce sugerează că aceste păsări sunt imigrante. Pentru a testa dacă un posibil efect a fost moştenit sau este datorat factorilor de mediu, toate ouăle au fost încrucişate, în mod sistematic, între clocitoare.
Analiza a avut un rezultat clar. În primul rând, mamele cu o vârstă mai înaintată au avut un efect negativ asupra aptitudinilor fiicelor sale, ceea ce înseamnă că aceste fiice au fost mai puţin reproducătoare. Similar, taţii cu o vârstă mai înaintată au avut fii cu mai puţini descendenţi.
În particular, acest lucru a avut consecinţe negative pentru descendenţii care au rezultat din împerechieri cu alţi parteneri, după cum, un studiu anterior a arătat ca femelele vrabii de casă caută să se împerecheze cu alţi parteneri, de preferat cu parteneri mai în vârstă. Prin urmare, după rezultatele studiului prezent, strategia femelei, de a se împerechea cu masculi viabili, se dovedeşte a fi dezavantajoasă.
“Aşadar, aceste rezultate nu pot fi explicate prin schimbări ale factorilor de mediu, ci mai degrabă prin constituţia părinţilor, care se schimbă prin creşterea vârstei prin procese epigenetice. Acest efect transgenerațional al vârstei poate modifica presiunea de selecție pe longevitate în cadrul unei populații”, spune Julia Schroeder, primul autor al studiului.
“Rezultatele sunt importante pentru programele de management de reproducţie al speciilor pe cale de dispariţie care folosesc adesea indivizi cu o vârstă înaintată, din populatii diferite, pentru a menține o variabilitate genetică”, adaugă cercetătoarea.
![Pelecanus crispus; Bildquelle: Rufus46 (Own work) [CC BY-SA 3.0 (http://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0)], via Wikimedia Commons](/Stiinta/Avicultura/La-o-specie-de-pelicani-din-Delta-Dunarii-a-fost-depistata-gripa-aviara/Pelecanus-crispus-1.jpg "Pelecanus crispus; Bildquelle: Rufus46 (Own work) [CC BY-SA 3.0 (http://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0)], via Wikimedia Commons")
