Situaţie disperată într-o ţară din America de Sud: din cauza lipsei de medicamente, oamenii iau pilule pentru animale
(11.08.2015) Din cauza penuriei de medicamente din Venezuela, pacienţilor li se recomandă medicamente pentru animale. Potrivit unor organisme private, lipsurile afectează circa 70% dintre medicamentele din nomenclatorul venezuelean, relatează 20minutes.fr.
În Venezuela nu lipsesc doar materialele medicale, ci şi făina, şamponul sau piese de schimb pentru maşini, din cauza lipsei de valută cu care să se finanţeze importurile.
Prednisonul şi celleceptul, două imunodepresoare necesare pentru evitarea respingerii unor organe grefate, au dispărut din farmacii în luna iulie. "Doctorul ne-a trimis la farmacii veterinare, ne-a spus că este aceeaşi substanţă şi are numai ceva mai multă glucoză", spune Natacha Albarran de 44 de ani, care a suferit un transplant de rinichi în urmă cu 12 ani.
Guvernul preşedintelui socialist Nicolas Maduro, confruntat cu o gravă criză economică şi care nu mai publică situaţia lipsei de mărfuri de la începutul anului 2014, neagă penuria de prednison, susţinând că în luna iulie a sosit un transport de 1,2 milioane de tablete din Cuba. Executivul adaugă că a iniţiat demersuri pentru importul altor medicamente destinate pacienţilor cu transplanturi, scrie Agerpres.
Mai multe Ştiri
Sunteți invitat la evenimentul nostru exclusiv online cu Dr. Penny Watson
Penny este lector principal în Medicina Animalelor Mici la Universitatea Cambridge
Citește mai mult
Dacă ești pasionat de tehnologie în medicina veterinară, îți place să interacționezi cu oamenii, ești dinamic și îți place să fii tot timpul în mișcare, te așteptăm în echipa noastră!
Citește mai mult
Angajăm reprezentant medical de vânzări - divizia Ferme pentru zona de Transilvania! Dacă ești pasionat de medicină veterinară, iți place să interacționezi cu oamenii, ești dinamic și îți place să fii tot timpul în mișcare, te așteptăm în echipa noastră!
Citește mai mult
Rezultatele studiului Atitudini şi comportamente ale românilor din mediul urban privind animalele de companie, în contextul pandemiei de Coronavirus
Citește mai mult
Global advisory and asset management specialists, Gordon Brothers, has been instructed to manage the sale of the assets of The Animal Health Trust by the Trustees and their advisors
Citește mai mult
Colega Camil Stoian ne-a lăsat complet pe neașteptate pe 26 iunie 2020
Citește mai mult
Un câine cu mâncărimi este o problemă frecventă a clienților și poate reprezenta o provocare pentru medicii veterinari. Dermatita atopică a câinelui (DAC) este o dermatoză inflamatorie pruriginoasă, cronică și recidivantă, care necesită adesea un management pe tot parcursul vieții și este o sursă de frustrare atât pentru medicul veterinar, cât și pentru familie.
Citește mai mult