Cel mai mare colaj de desene din România dedicat animalelor de companie va putea fi văzut într-un mall din Bucureşti

(27.01.2020) 3200 de elevi de la 180 de clase primare din 15 oraşe au contribuit la realizarea Celui mai mare Colaj de Desene din România dedicat animalelor de companie.

Colajul a fost realizat la iniţiativa ARPAC - Asociaţia Română a Producătorilor de Hrană pentru Animale de Companie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Animalelor, cu scopul de a atrage atenţia asupra rolului animalelor în viaţa noastră, în contextul în care se estimează că în România trăiesc 4.300.000 pisici şi 4.000.000 de câini, iar la nivelul Uniunii Europene 80 milioane de gospodării deţin cel puţin un animal de companie (conform datelor FEDIAF).


ARPAC invită toţi iubitorii şi deţinătorii de animale de companie să vadă colajul în perioada 30 ianuarie – 2 februarie 2020, de joi până duminică, în zona Main Square din ParkLake Shopping Center din Bucureşti.

Acţiunea de realizare a colajului face parte dintr-un amplu program educaţional derulat la nivel naţional în 247 de şcoli, cunoscut ca ABC-ul Îngrijirii Animalelor de Companie sau PetABC.ro.

ARPAC  - Asociaţia Română a Producătorilor de Hrană pentru Animale de Companie invită toţi iubitorii de animale să vadă Cel mai mare colaj de desene din România dedicat animalelor de companie, un efort colectiv la care au lucrat elevi de la 180 de clase primare din 15 oraşe din ţară, care arată pasiunea comună a celor mici pentru animalele de companie.

Iniţiativa a fost lansată cu ocazia Zilei Internaţionale a Animalelor, 4 octombrie 2019, când şcolile înscrise în programul educaţional ABC-ul Îngrijirii Animalelor de Companie au fost invitate să organizeze activităţi care să marcheze importanţa acestei zile, dar şi să contribuie la realizarea de desene care vor compune cel mai mare colaj din România.

Programul ABC-ul Îngrijirii Animalelor de Companie, cunoscut şi ca PetABC.ro, a fost lansat în 2014 ca proiect pilot în Bucureşti, ajungând să fie extins în prezent, în 247 şcoli, din 55 oraşe. Medici veterinari, studenţi voluntari şi profesori prezintă copiilor din şcoli şi grădiniţe informaţii privind istoria animalelor, alegerea unui animal de companie, hrănirea corectă, vizita la medicul veterinar, deparazitare şi igienă.

ARPAC invită părinţii, copiii şi publicul larg să vadă rezultatele eforturilor acestei campanii: un colaj de 200 m² cu cele mai apreciate animale de companie, în viziunea copiilor. Cu susţinerea  ParkLake Shopping Center din Bucureşti, colajul va putea fi văzut în perioada 30 ianuarie – 2 februarie 2020 (joi-duminică) în zona Main Square din cadrul centrului comercial. Totodată, vizitatorii vor putea afla curiozităţi şi reguli esenţiale ale îngrijirii animalelor.

Colajul a fost realizat cu scopul de a atrage atenţia asupra importanţei animalelor în viaţa noastră, în contextul în care se estimează că 80 milioane de gospodării din UE deţin cel puţin un animal de companie, potrivit datelor FEDIAF - Federaţia Europeană a Producătorilor de Petfood, organizaţie în care ARPAC este membră din 2006. Datele pentru anul 2018 arată că în România trăiesc 4.300.000 pisici, a şasea cea mai mare populaţie la nivelul UE, şi 4.000.000 câini, a şaptea cea mai mare populaţie din UE după Spania, Franţa, Italia, Polonia, Marea Britanie, Germania (9.400.000). În plus, se estimează că 1.000.000 de locuri de muncă directe și indirecte sunt generate în Europa de deţinerea şi creşterea animalelor de companie, cum ar fi medicii veterinari, crescătorii sau industriile de aprovizionare conectate .

„Anul 2019 a fost al cincilea an de când Asociaţia Română a Producătorilor de  Hrană pentru Animale de Companie sărbătoreşte World Animal Day în România cu bucurie şi entuziasm din partea copiilor, al profesorilor şi al părinţilor implicaţi. Suntem pe deplini recunoscători că împreună cu elevii şcolilor înscrise în programul ABC-ul Îngrijirii Animalelor de Companie am putut realiza cel mai mare colaj de desene din România dedicat animalelor de companie. În felul acesta, grija şi dragostea noastră faţă de prietenii cu blăniţă, pene sau carapace au putut fi transmise prin desen şi vor putea inspira şi pe alţii să fie stăpâni responsabili şi iubitori.”  Declară Gratziela Bahaciu, Secretar General ARPAC  - Asociaţia Română a Producătorilor de Hrană pentru Animale de Companie

Acţiunea de informare face parte dintr-o amplă campanie educaţională iniţiată de ARPAC  - Asociaţia Română a Producătorilor de Hrană pentru Animale de Companie, care  derulează în 247 de şcoli din 55 de localităţi de la noi din ţară programul educaţional ABC-ul Îngrijirii Animalelor de Companie adresat elevilor, profesorilor şi părinţilor. Programul explică într-o maniera interactivă regulile de baza ale îngrijirii animalelor de companie şi beneficiile pe care acestea le aduc în viaţa oamenilor.

Mai multe detalii despre programul national sunt disponibile pe site-ul oficial: www.petabc.ro


Mai multe Ştiri

FEDIAF lansează un ghid electronic de training dedicat comunicării cu privire la hrana animalelor de companie

FEDIAF lansează un ghid electronic de training dedicat comunicării cu privire la hrana animalelor de companie

FEDIAF (Federaţia Europeană a Industriei de Petfood) a lansat un ghid electronic de training pentru o mai bună cunoaştere şi punere în aplicare a legislaţiei privind hrana animalelor de companie şi normelor voluntare privind comunicarea „on-pack” şi „off-pack
Citește mai mult

Ziua Internaţională a Animalelor

Ziua Internaţională a Animalelor, sărbătorită în lume de peste 90 de ani

Povestea Zilei Internaţionale a Animalelor începe în anul 1925,  când Heinrich Zimmermann, scriitor german și editor al revistei Mensch und Hund / Man and Dog, a organizat prima Zi Mondială a Animalelor, în Berlin
Citește mai mult

Peste 8000 de elevi au devenit mai responsabili privind îngrijirea animalelor de companie; Bildquelle: ARPAC

Peste 8000 de elevi au devenit mai responsabili privind îngrijirea animalelor de companie

Cea mai nouă ediţie a programului educaţional ABC-ul Îngrijirii Animalelor de Companie, derulat de Asociaţia Producătorilor de Hrană pentru Animale de Companie, a fost de departe cea mai numeroasă din punct de vedere al participanţilor
Citește mai mult

Ştiinţa

Companii

Internaţional

Literatură