Cea  de a doua etapă a acţiunii ANSVSA la nivel naţional pentru verificarea laptelui

(15.03.2013) Acţiunea de control, dispusă în data de 7 martie de către preşedintele ANSVSA, dr. Mihai Ţurcanu,  privind stabilirea conţinutului de aflatoxina M1 în laptele crud şi în cel pasteurizat a continuat şi va fi finalizată săptămâna viitoare.

Raportarea parţială, pentru perioada 7 – 14 martie, arată că prin programul de autocontrol al unităţilor şi acţiunea inspectorilor sanitari veterinari s-au prelevat 1.284 de probe de lapte din  fermele de vaci de lapte, centrele de colectare a laptelui, unităţi de procesare, automate pentru vânzarea directă a laptelui crud.

Laboratoarele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor de stat, acreditate pentru determinarea aflatoxinei M1 din lapte, au analizat în această perioadă un număr de 1.062 de probe.

Astăzi, datele arată că, de la demararea acţiunii au fost depistate 7 unităţi, cu rezultate neconforme şi anume: 3 ferme, 2 unităţi de procesare şi 2 unităţi de colectare.

Precizăm că unităţile colectare şi procesare prelucrează cantităţi mici de lapte, între 2 şi 7 tone, iar distribuţia se face pe o zonă mică, limitată.

Laptele contaminat este sechestrat în tancuri, nu a intrat la procesare şi urmează a fi distrus.

La două dintre fermele la care au fost constatate limite depăşite ale aflatoxinei  M1 în lapte, situaţia a fost remediată.

Ca urmare a măsurilor dispuse de ANSVSA, de scoatere din alimentaţia bovinelor a  furajelor contaminate şi administrarea unei raţii bazate pe materii prime care nu sunt contaminate, rezultatele de astăzi ale buletinelor de analiză, eliberate de către Institutul Naţional de Referinţă  arătă că laptele este bun pentru consum.

În consecinţă, restricţia va fi ridicată, iar laptele poate fi trimis către comercializare sau procesare.

Producţia de lapte a fermelor respective va fi în continuare monitorizată de inspectorii ANSVSA..

Cantitatea de lapte neconform depistat, sechestrat şi care va fi distrus reprezintă un procent de sub 0,2% din producţia zilnică de lapte a României.

Laptele şi produsele din lapte, care se comercializează în unităţile şi spaţiile autorizate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor din ţara noastră, nu constituie un pericol pentru sănătatea publică pentru că au asigurată trasabilitatea şi  sunt în permanenţă monitorizate de personal de specialitate.

În perioada următoare, fermele şi unităţile de procesare a laptelui vor continua aplicarea programelor de autocontrol, iar ANSVSA va continua acţiunile de prelevare şi analizare a probelor din lapte. Se urmăreşte finalizarea acestei acţiuni după jumătatea săptămânii viitoare, când se vor centraliza toate datele, iar publicul va fi informat despre rezultatele acţiunii.

În cadrul Programului naţional oficial pentru controlul reziduurilor, numărul de probe pentru depistarea micotoxinelor din lapte este stabilit şi aprobat de Comisia Europeană, în funcţie de cantitatea de lapte produsă în România.

Stabilirea numărului de probe se face în funcţie de producţia de lapte, de neconformităţile descoperite în anii anteriori şi de incidenţa acestora.

Controlul laptelui se face prin programe de autocontrol, care se realizează obligatoriu de către agentul economic şi prin controlul oficial, realizat de către autoritatea competentă (ANSVSA).

Pentru programele de autocontrol, analizele se pot face în orice laborator autorizat.

În cazul în care o probă este dubioasă sau pozitivă se notifică obligatoriu ANSVSA, inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor pun produsul sub sechestru (se identifică lotul şi se sechestrează până la emiterea buletinului de analiză de confirmare de către Laboratorul Naţional de Referinţă).

În situaţia în care se confirmă rezultatul pozitiv, se face o anchetă care presupune:

  • Verificarea procesului verbal de recoltare probe pentru identificarea lotului de unde s-a recoltat proba, şi identificarea unităţii producătoare;
  • Buletinul de analiză a  probei pozitive sau suspecte, eliberat de către laboratorul autorizat, în cadrul programului de autocontrol;
  • Documentul SRAFF de informare baza pentru punere sub sechestru;
  • Buletinul de analiză cu confirmarea rezultatului, eliberat de către Laboratorul Naţional de Referinţă;
  • Nota de control cu identificarea lotului de unde provine materia primă şi lotizarea în unitate;

Dacă este vorba de o fermă, se identifică animalele de la care au provenit produsele incriminate, identificarea sursei de contaminare şi prevenirea contaminării.Ancheta se finalizează după ce s-a identificat cauza contaminării şi s-au luat măsuri de prevenire a contaminării şi aplicare unui probe program de recoltare probe pentru fiecare lot, al cărui cost este suportat de agentul economic.



Mai multe Ştiri

ANSVSA

Numirea în funcţia de preşedinte al ANSVSA a domnului Andrei Butaru

Noul preşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, numit prin decizie a primului - ministru, domnul Dacian CIOLOŞ, este  domnul Andrei BUTARU
Citește mai mult

ANSVSA

Vicepreşedintele Csutak Nagy Laszlo exercită atribuţiile preşedintelui ANSVSA

Domnul Csutak Nagy Laszlo, vicepreşedinte cu rang de subsecretar de stat,  exercită atribuţiile preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor până la numirea conducătorului instituţiei conform legii
Citește mai mult

OIE

Seminar al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii Animalelor (OIE) organizat în România

Organizaţia Mondială a Sănătăţii Animalelor a ales România drept gazdă pentru organizarea Seminarului Regional OIE al punctelor focale naţionale pentru laboratoarele veterinare
Citește mai mult

ANSVSA

Întâlnire a conducerii AVSVSA cu reprezentanţii FSVR

În data de 30.09.2015, la solicitarea reprezentanţilor AVSVSA, a avut loc o întâlnire cu reprezentanţi ai FSVR, în vederea dezamorsării situaţiei create, pe fondul nemulţumirilor salariale exprimate şi a protestelor anunţate de federaţia sindicală
Citește mai mult

Diagnosticarea "Bolii limbii albastre"(Bluetongue) în 10 exploataţii non-comerciale din judeţul Botoşani

Actualizarea situaţiei privind evoluţia “Bolii limbii albastre”(Bluetongue)  în exploataţii non-comerciale din judeţul Botoşani

În data de 4.9.2015, în România, a fost diagnosticată “Boala limbii albastre”(Bluetongue), în judeţul Botoşani, în localitatea Bobuleşti, în apropiere de râul Prut şi de graniţa cu Republica Moldova
Citește mai mult

Diagnosticarea "Bolii limbii albastre"(Bluetongue) în 10 exploataţii non-comerciale din judeţul Botoşani

Diagnosticarea “Bolii limbii albastre”(Bluetongue) în 10 exploataţii non-comerciale din judeţul Botoşani

În data de 4.9.2015, în România, au fost diagnosticată “Boala limbii albastre”(Bluetongue),  în judeţul Botoşani, în trei exploataţii din localitatea Boboluşti, în apropiere de râul Prut şi de graniţa cu Republica Moldova
Citește mai mult

ANSVSA

Vizită de lucru a unei delegaţii din Republica Arabă Egipt

În perioada 7 – 9 septembrie, la invitaţia ANSVSA, o delegaţie din cadrul Ministerului Agriculturii din Republica Arabă Egipt, condusă de către Subsecretarul de Stat, dr. Sayed Gad El Moula, efectuează o vizită de lucru în ţara noastră
Citește mai mult

CMVRO

Adresa ANSVSA - domenii de competență

Atașat prezentei adrese vă inaintăm un tabel comparativ (ANEXA) care conține - "Domeniile de competență ale serviciilor sanitar-veterinare de stat", "Atribuțiile Autorității", "Drepturile și competențele Autorității", "Obligațiile principale ale medicilor veterinari oficiali", "Competențele dobândite prin diplomele de licență"
Citește mai mult

Ştiinţa

Companii

Internaţional

Literatură