Reuniune bilaterală Comisia Europeană - România privind temele principale în domeniul sănătăţii animale şi al siguranţei alimentelor în ţara noastră

(27.07.2012) La iniţiativa Reprezentanţei Permanente a României la Uniunea Europeană, pe data de 23 iulie, a avut loc la Bruxelles o reuniune bilaterală a Reprezentantului permanent adjunct Cristian Bădescu cu Paola Testori-Coggi, director general DG SANCO (Directoratul General pentru Sănătatea şi Protecţia Consumatorului din cadrul Comisiei Europene).

Au fost prezenţi la reuniune Bernard van Goethem, directorul unităţii Afaceri veterinare şi internaţionale şi experţi ai DG SANCO.

Discuţiile au vizat stadiul dialogului bilateral Comisia Europeană - România  asupra dosarelor prioritare în domeniul sănătăţii animalelor şi al siguranţei alimentelor.

Una dintre concluziile discuţiilor a fost aceea că DG SANCO a reconfirmat acordul său cu privire la solicitarea autorităţilor române de modificare a Directivei 2008/855, în sensul recunoaşterii faptului că sistemul „canalizat” de producere  a cărnii proaspete în România este compatibil cu unităţile conforme din UE şi ar putea utiliza carne şi animale vii provenite de la acestea.

S-a atras însă atenţia că apariţia unei disfuncţii va avea drept consecinţă blocarea unităţilor din ambele sisteme. În acest sens, Comisia Europeană aşteaptă misiunea de inspecţie în România a Biroului Alimentar şi Veterinar (FVO) al DG SANCO, din luna septembrie a acestui an, când va fi verificată funcţionalitatea sistemelor existente şi se va modifica ulterior Directiva 2008/855.

O altă temă de pe agenda reuniunii a fost cea privind derogarea pentru condiţiile de calitate a laptelui crud, Comisia Europeană reamintind disponibilitatea pe care a manifestat-o de prelungire a derogării acordate României cu privire la calitatea laptelui crud, până la 31 decembrie 2013.

S-a menţionat că derogarea nu va mai putea fi prelungită, context în care este necesar ca autorităţile române să ia toate măsurile pentru asigurarea conformităţii depline cu cerinţele europene. De aceea, a fost propusă organizarea unei misiuni în România pentru evaluarea situaţiei actuale, utilă pentru stabilirea măsurilor care trebuie adoptate pentru a se asigura conformitatea laptelui crud.

DG SANCO a exprimat aprecieri pentru eforturile Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, a Colegiului Medicilor Veterinari din România şi a Federaţiei Veterinarilor din Europa care au condus la reuşita atelierului de lucru pe teme de bunăstare a animalelor, desfăşurat recent la Sinaia.

În ce priveşte respectarea normelor de bunăstare a găinilor ouătoare, Comisia a luat notă că în România nu mai funcţionează unităţi neconforme şi a solicitat transmiterea de către autorităţile române a documentaţiei care să ateste acest fapt.

De asemenea, a atenţionat asupra intervalului scurt de timp (până la 1 ianuarie 2013) rămas la dispoziţia autorităţilor statelor membre, pentru aplicarea noilor norme pentru bunăstarea scroafelor.

În cadrul discuţiilor, partea româna a reiterat solicitarea de sprijin din partea Comisiei Europene pentru a continua demersurile către autorităţile turce în vederea ridicării interdicţiei de export aplicate României pentru bovinele şi ovinele vii, carnea şi tranzitul acestora. DG SANCO a promis colaborarea cu DG ENLARG în vederea continuării promovării acestui subiect în dialogul cu Turcia.

Partea română a informat Comisia Europeană şi cu privire la pregătirea viitoarei Hotărâri de Guvern prin care se va extinde vaccinarea împotriva rabiei de la 16 la 42 de judeţe.

DG SANCO a informat că, în cazul în care autorităţile române decid reluarea vaccinării, va realoca cu prioritate fondurilor necesare pentru sprijinirea acestei acţiuni

În ceea ce priveşte proiectul privind Legea de sănătate animală, la solicitarea părţii române ca viitoarea propunere de regulament să ţină seama de particularităţile diferitelor sistemele de creştere a animalelor din statele membre, Comisia a arătat că vor exista posibilităţi de flexibilitate, cu excepţia măsurilor legate de situaţii de risc în care reglementările vor fi rigide.

Alte subiecte analizate în cadrul reuniunii au fost cele referitoare la: colectarea şi eliminarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, circulaţia animalelor de companie, alimentele noi şi posibilitatea statelor membre de a restricţiona sau de a interzice cultivarea organismelor modificate genetic pe teritoriul lor.


Mai multe Ştiri

ANSVSA

Numirea în funcţia de preşedinte al ANSVSA a domnului Andrei Butaru

Noul preşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, numit prin decizie a primului - ministru, domnul Dacian CIOLOŞ, este  domnul Andrei BUTARU
Citește mai mult

ANSVSA

Vicepreşedintele Csutak Nagy Laszlo exercită atribuţiile preşedintelui ANSVSA

Domnul Csutak Nagy Laszlo, vicepreşedinte cu rang de subsecretar de stat,  exercită atribuţiile preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor până la numirea conducătorului instituţiei conform legii
Citește mai mult

OIE

Seminar al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii Animalelor (OIE) organizat în România

Organizaţia Mondială a Sănătăţii Animalelor a ales România drept gazdă pentru organizarea Seminarului Regional OIE al punctelor focale naţionale pentru laboratoarele veterinare
Citește mai mult

ANSVSA

Întâlnire a conducerii AVSVSA cu reprezentanţii FSVR

În data de 30.09.2015, la solicitarea reprezentanţilor AVSVSA, a avut loc o întâlnire cu reprezentanţi ai FSVR, în vederea dezamorsării situaţiei create, pe fondul nemulţumirilor salariale exprimate şi a protestelor anunţate de federaţia sindicală
Citește mai mult

ANSVSA

Vizită de lucru a unei delegaţii din Republica Arabă Egipt

În perioada 7 – 9 septembrie, la invitaţia ANSVSA, o delegaţie din cadrul Ministerului Agriculturii din Republica Arabă Egipt, condusă de către Subsecretarul de Stat, dr. Sayed Gad El Moula, efectuează o vizită de lucru în ţara noastră
Citește mai mult

EFSA

ANSVSA si EFSA - sedinta a grupului de comunicatori ai Autoritatii Europene pentru Siguranta Alimentelor la Bucuresti

Cea de a 47-a întrunire a Grupului de Lucru Comunicare al Forumului Consultativ al Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentelor – EFSA, desfăşurată la Bucureşti
Citește mai mult

ANSVSA

Preşedintele ANSVSA, vizită de lucru în Palestina

În perioada 26 - 30 aprilie, o delegaţie de specialişti ai ANSVSA, condusă de preşedintele Autorităţii, dr. Dumitru Băiculescu, efectuează o vizită de lucru în Palestina
Citește mai mult

Ştiinţa

Companii

Internaţional

Literatură