Participarea reprezentanţilor ANSVSA la prima sesiune a Comisiei interguvernamentale România – Republica Moldova pentru Integrare Europeană

(03.07.2012) Creată ca urmare a semnării Planului de Acţiune pentru aplicarea Declaraţiei Comune privind Instituirea unui Parteneriat Strategic între România şi Republica Moldova pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, cu ocazia şedinţei comune a celor două guverne, care a avut loc la  Iaşi pe data de 3 martie 2012, Comisia interguvernamentală România – Republica Moldova pentru Integrare Europeană a avut prima sesiune de lucru în perioada 2-3 iulie.

ANSVSA Prima reuniune a Comisiei a fost prezidată, pentru partea română, de ministrul afacerilor externe, domnul Andrei Marga, şi de ministrul afacerilor europene, domnul Leonard Orban, iar pentru Republica Moldova, de ministrul afacerilor externe şi integrării europene,domnul Iurie Leancă.

Reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor  au făcut parte din delegaţia română prezentă la lucrările sesiunii, alături de reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Afacerilor Europene, Ministerului Justiţiei, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Specialiştii ANSVSA au  participat atât la şedinţa grupului de lucru pe tematica siguranţei alimentelor, care a avut loc pe data de 2 iulie, cât şi la şedinţa plenară de pe data de 3 iulie.

Subiectele, convenite cu autorităţile din Republica Moldova şi care au fost discutate de către specialiştii Autorităţii pe perioada celor două zile, au vizat :

Sprijin pentru definitivarea procesului de funcţionare al Agenţiei pentru Siguranţa Alimentelor din Republica Moldova.

Consolidarea capacităţii instituţionale a Agenţiei pentru Siguranţa Alimentelor din Republica Moldova, în vederea respectării măsurilor sanitare şi fitosanitare la standardele UE.

Identificarea resurselor necesare în vederea consolidării controlului veterinar la nivel naţional în Republica Moldova, inclusiv la nivelul punctelor comune de inspecţie la frontieră.

Toate acestea au ca obiectiv definitivarea procesului de funcţionare şi întărire a capacităţii instituţionale a Agenţiei pentru Siguranţa Alimentelor din Republica Moldova, astfel încât această instituţie să devină punct naţional de contact pentru instituţiile similare din Uniunea Europeană şi să asigure dezvoltarea unei economii de piaţă funcţională.


Mai multe Ştiri

ANSVSA

Numirea în funcţia de preşedinte al ANSVSA a domnului Andrei Butaru

Noul preşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, numit prin decizie a primului - ministru, domnul Dacian CIOLOŞ, este  domnul Andrei BUTARU
Citește mai mult

ANSVSA

Vicepreşedintele Csutak Nagy Laszlo exercită atribuţiile preşedintelui ANSVSA

Domnul Csutak Nagy Laszlo, vicepreşedinte cu rang de subsecretar de stat,  exercită atribuţiile preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor până la numirea conducătorului instituţiei conform legii
Citește mai mult

OIE

Seminar al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii Animalelor (OIE) organizat în România

Organizaţia Mondială a Sănătăţii Animalelor a ales România drept gazdă pentru organizarea Seminarului Regional OIE al punctelor focale naţionale pentru laboratoarele veterinare
Citește mai mult

ANSVSA

Întâlnire a conducerii AVSVSA cu reprezentanţii FSVR

În data de 30.09.2015, la solicitarea reprezentanţilor AVSVSA, a avut loc o întâlnire cu reprezentanţi ai FSVR, în vederea dezamorsării situaţiei create, pe fondul nemulţumirilor salariale exprimate şi a protestelor anunţate de federaţia sindicală
Citește mai mult

Diagnosticarea "Bolii limbii albastre"(Bluetongue) în 10 exploataţii non-comerciale din judeţul Botoşani

Actualizarea situaţiei privind evoluţia “Bolii limbii albastre”(Bluetongue)  în exploataţii non-comerciale din judeţul Botoşani

În data de 4.9.2015, în România, a fost diagnosticată “Boala limbii albastre”(Bluetongue), în judeţul Botoşani, în localitatea Bobuleşti, în apropiere de râul Prut şi de graniţa cu Republica Moldova
Citește mai mult

Diagnosticarea "Bolii limbii albastre"(Bluetongue) în 10 exploataţii non-comerciale din judeţul Botoşani

Diagnosticarea “Bolii limbii albastre”(Bluetongue) în 10 exploataţii non-comerciale din judeţul Botoşani

În data de 4.9.2015, în România, au fost diagnosticată “Boala limbii albastre”(Bluetongue),  în judeţul Botoşani, în trei exploataţii din localitatea Boboluşti, în apropiere de râul Prut şi de graniţa cu Republica Moldova
Citește mai mult

ANSVSA

Vizită de lucru a unei delegaţii din Republica Arabă Egipt

În perioada 7 – 9 septembrie, la invitaţia ANSVSA, o delegaţie din cadrul Ministerului Agriculturii din Republica Arabă Egipt, condusă de către Subsecretarul de Stat, dr. Sayed Gad El Moula, efectuează o vizită de lucru în ţara noastră
Citește mai mult

CMVRO

Adresa ANSVSA - domenii de competență

Atașat prezentei adrese vă inaintăm un tabel comparativ (ANEXA) care conține - "Domeniile de competență ale serviciilor sanitar-veterinare de stat", "Atribuțiile Autorității", "Drepturile și competențele Autorității", "Obligațiile principale ale medicilor veterinari oficiali", "Competențele dobândite prin diplomele de licență"
Citește mai mult

Ştiinţa

Companii

Internaţional

Literatură