Vaccinarea: alternativa cea mai importantă la antibiotice
(19.10.2016) Conform conceptului „one health, one medicine” (o singură sănătate, o singură medicină), medicina umană și cea veterinară sunt unite de mult timp în realizarea obiectivului de a reduce utilizarea antibioticelor la minimumul necesar, și aceasta din mai multe motive. Este de la sine înțeles că ceea ce se dorește este o utilizare rațională a acestor medicamente în tratamentul afecțiunilor patologice la vacile de lapte, și nu neacordarea tratamentului, concept care se află la baza activității medicului veterinar specialist în buiatrie și a bunăstării animalelor. Primul motiv este, fără nicio îndoială, acela de a preveni fenomenul de rezistență la antibiotice, căruia îi sunt atribuite, în fiecare an și la nivel mondial, 700.000 de victime, persoane care prezintă afecțiuni datorate unor agenți patogeni rezistenți la orice tip de antibiotice disponibile.
Pentru a înțelege mai bine gravitatea fenomenului, decesele datorită incidentelor stradale sunt de 1,2 milioane pe an, cele datorită diabetului zaharat sunt de 1,5 milioane iar cele datorită cancerului, de 8,2 milioane. Dacă nu se iau măsuri urgente, se estimează că în 2050, numărul deceselor datorate rezistenței la antibiotice va fi de 10 milioane. Cercetarea științifică dedică multe resurse acestei teme. Acest fenomen nu trebuie să surprindă, deoarece este intrinsec luptei pentru supraviețuire prin care un microorganism, categorie care include și paraziții, cu timpul dezvoltă capacitatea de supraviețuire în prezența acestor substanțe. Chiar dacă are puțină legătură cu subiectul tratat, ceea ce se întâmplă în lupta împotriva muștelor prin intermediul insecticidelor reprezintă un exemplu foarte semnificativ. Un fel de întrecere între capacitatea industriei de a identifica noi substanțe și cea a muștelor care devin insensibile la acestea. Această situație este agravată de consistenta reducere a cheltuielilor de cercetare și dezvoltare din partea industriei farmaceutice. Dintre cei 38 miliarde de dolari investiți în sectorul farmaceutic, mai puțin de 5% au fost dedicați identificării unor substanțe cu activitate antimicrobiană, acest lucru datorându-se faptului că în prezent, cercetarea mondială în sectorul biomedical este în mod aproape exclusiv privată și nu publică. Agricultura are o responsabilitate majoră în încurajarea apariției și dezvoltării unor specii bacteriene rezistente la antibiotice. Conform datelor FDA, 70% dintre aceste substanțe sunt utilizate în agricultură.
Efectuând o căutare pe PUBMED utilizând drept cuvinte cheie „drug resistance, microbial and agriculture” (rezistența la medicamente, microbiene și agricultură) sunt selecționate nu mai puțin de 280 lucrări privind acest argument și care stimulează o reducere urgentă a antibioticelor în agricultură. Un al doilea motiv de interes în ceea ce privește reducerea în general a medicamentelor, inclusiv a substanțelor fitosanitare, este acela de a evita cât mai mult posibil riscul apariţiei reziduurilor în alimentele de origine animală și în mediul înconjurător. Reducerea, sau mai bine spus interzicerea utilizării antibioticelor ca promotori ai creșterii, este o alegere pe care Europa a efectuat-o cu mulți ani în urmă în mod radical în ceea ce privește rumegătoarele din crescătorii. În mod concret și pentru a descoperi soluții rapide la această cerinţă inderogabilă, este necesar să ne punem unele întrebări.
Reducerea utilizării antibioticelor și, mai general, a produselor farmaceutice, înseamnă lipsa tratamentului pentru animalele bolnave? În acest caz, provocarea care trebuie rezolvată este aceea de a crea condiții astfel încât animalele destinate producției de alimente să fie mai puțin sensibile la boli infecțioase iar utilizarea antibioticelor să fie rezervată numai în situații de dificultate reală. Toate acestea, fără a pierde din vedere faptul că animalele destinate producției de alimente sunt “atleți metabolici”, motiv pentru care sunt crescute cu unicul obiectiv de a produce cea mai mare cantitate posibilă de lapte și de carne sau un randament mai bun, similar cu ceea ce se întâmplă în diverse discipline sportive. Conceptul de limitare a producțiilor pentru a reduce riscurile, chiar dacă nu este condamnabil în mod automat, este în completă antiteză cu actuala ordine economică mondială, unde contează regula de a produce, pe cât posibil, cantitate și calitate la cel mai mic cost. Prin urmare, comportamentul cel mai corect în medicina veterinară care se dedică asistenței sanitare a animalelor destinate producției de alimente este acela de a identifica și apoi de a gestiona toți acei factori de risc genetici, de mediu, sanitari, manageriali și nutriționali care fac ca animalele să fie mai mult sau mai puțin susceptibile la boli infecțioase și nu numai.
Există o analogie puternică între medicina sportivă și medicina animalelor de producție. Limitarea utilizării antibioticelor semnifică încurajarea selecției genetice a animalelor mai rezistente la boli, crearea unor structuri și gestionări care să încurajeze bunăstarea, soluție adoptată de mult timp în cazul vacilor de lapte, și gestionarea nutriției, cunoscându-se faptul că anumite substanțe nutritive pot fi un suport valabil în stimularea eficienței depline a sistemului imunitar și că alte substanțe nutritive, atât în caz de carență cît și în exces, pot fi responsabile de apariția unor boli metabolice, cu siguranță corelate în mod negativ cu imunitatea animalelor. O mare oportunitate este în schimb rezervată utilizării vaccinurilor sau, mai curând, intensificării profilaxiei prin vaccin. În acest domeniu se pare totuși că industria farmaceutică nu a încetat să investească, probabil și datorită costurilor mai limitate de cercetare și dezvoltare și rentabilitatea investiției (ROI, return on investment). Vaccinarea reprezintă de fapt a ajuta un animal să dezvolte un nivel de imunitate dobândită, astfel încât să fie în măsură să se apere în mod natural împotriva unor agenți patogeni specifici.
Imunitatea dobândită se dezvoltă pe măsură ce un organism întâlnește un nou agent patogen, fie acesta bacterian sau viral. Având în vedere viața productivă redusă a animalelor noastre, traiul în medii foarte aglomerate și prezența inevitabilă a altor factori de risc care determină o evoluție deseori „devastantă” a bolilor infecțioase și în aceste cazuri, utilizarea masivă antibioticelor devine inevitabilă. Profilaxia vaccinală este prin urmare o practică ce trebuie încurajată în contextul opțiunii generale și inevitabile de reducere a utilizării substanțelor antimicrobiene. Înainte de a intra în tema profilaxiei vaccinale trebuie făcută o altă precizare. În multe cazuri, opțiunea de a adopta un program de vaccinare împotriva unor agenți patogeni specifici, cel puțin în țara noastră, urmează o procedură absolut corectă în sine, dar departe de obiectivul de a reduce în mod drastic și rapid utilizarea antibioticelor. În primul rând se elaborează o suspiciune diagnostică privind prezența unuia sau a mai multor agenți patogeni în crescătorie, apoi se evaluează prevalența, testând fie un eșantion, fie toate animalele, iar apoi se decide dacă este cazul să se intervină cu un program de profilaxie vaccinală.
Această procedură, chiar dacă este corectă, prezintă limite practice, având în vedere aspectele descrise mai sus. În crescătorii, în special în cele de rumegătoare, gestionarea biosiguranței este întotdeauna foarte precară. Nu există numeroase crescătorii complet îngrădite, în care circulația animalelor sălbatice terestre să fie imposibilă, în timp ce limitarea completă a prezenței vectorilor volatili, cum sunt porumbeii și alții, este de neconceput. În plus, accesul mijloacelor auto și a persoanelor din exterior este deseori controlat numai teoretic. Riscul de răspândire a agenților patogeni este agravat, în plus, de vecinătatea crescătoriilor în zone adecvate prezenței acestora, unde concentrarea fermelor este în general foarte crescută, așa cum se întâmplă în câmpia Padului (Italia). În aceste condiții, împiedicarea circulației virale și bacteriene între crescătorii este de fapt imposibilă, chiar și dacă se adoptă în mod optim regulile de bază privind biosiguranța. Prin urmare, atitudinea probabil mai corectă ar fi aceea de a considera prezența agenților patogeni “vaccinabili”, nu cea din cadrul unei singure crescătorii, ci mai degrabă din zona în care este localizată crescătoria, făcând distincție între agenții patogeni cu difuzibilitate mai mare. Cel mai bun exemplu este probabil rinotraheita infecțioasă bovină (IBR).
Virusul herpetic bovin de tip 1 (BHV-1) este agentul etiologic al IBR, o patologie care se manifestă prin forme respiratorii, vulvovaginită, balanoprostatită, encefalită și avort. În crescătoriile de bovine se acordă multă atenție acestei infecții, nu numai din cauza mortalității, în general foarte joasă, cât pentru a limita incidența afecțiunilor patologice respiratorii și interferențele pe care le are acest virus asupra fertilității. BHV-1 se răspândește prin intermediul căilor respiratorii, motiv pentru care morbiditatea în crescătorii poate fi destul de crescută. Mulți crescători se orientează de mult timp către eradicare, prin intermediul eliminării animalelor infectate, sau prin intermediul vaccinărilor, eventual utilizând vaccinuri markeri pentru a putea recunoaște, dintre animalele cu serologie pozitivă, pe cele pozitive la vaccin față de cele pozitive la virusul „sălbatic”. Cu toate acestea, o crescătorie neafectată și în care nu s-au effectuat vaccinări trebuie să țină cont de faptul că există crescătorii vecine afectate și cu răspândire crescută a BHV-1.
Prin urmare, o crescătorie neafectată și localizată într-o zonă cu concentrație crescută de bovine, va utiliza vaccinarea pentru a evita daunele enorme pe care le poate face apariția virusului sălbatic. În prezent, pentru bovine există disponibilitatea unor vaccinuri comerciale împotriva IBR, BVDV, BRSV, PI-3, Clostridium, Chlamydia psittaci, E.coli, Coronavirus, Rotavirus, Coxiella burnetii, Mannheimia haemolytica și Pasteurella multocida. Prin intermediul acestor vaccinuri se poate stimula, în mod specific, imunitatea dobândită a bovinelor (apărarea specifică), având în vedere și faptul că sunt foarte rare crescătoriile complet neafectate de acești agenți patogeni, iar riscul pătrunderii acestora în crescătorie este foarte crescut, din considerentele expuse mai sus. De aceea, cea mai bună cale de urmat pentru a limita utilizarea substanțelor antimicrobiene, atât în cazul tratamentului cât și al profilaxiei, constă în necesitatea de a efectua o adevărată „planificare” la nivelul crescătoriei, atât din partea fermierului cât și din partea medicului veterinar care acordă asistență. Utilizarea profilaxiei vaccinale efectuată în SUA este exemplară. Conform celor raportate în Dairy 2014 al NAHMS (Health Monitoring System - Sistemul Național de Monitorizare a Sănătății Animale), 73,8% dintre crescătoriile din Statele Unite ale Americii recurg la vaccinare, detaliile fiind prezentate în tabelul alăturat.
Primul punct este cel legat de biosecuritate, și anume adoptarea tuturor acelor măsuri de igienă care limitează posibilitatea de pătrundere a agențiilor patogeni în crescătorie. Al doilea punct este legat de reducerea la minimum a tuturor acelor factori de risc care pot, pe de o parte, să favorizeze propagarea infecțiilor în crescătorie (igienă și supraaglomerare) și, pe de altă parte, să nu interfereze în mod negativ asupra eficienței depline a sistemului imunitar. În ceea ce privește acest ultim aspect, genetica și nutriția, în special cea clinică, dar nu numai, au achiziționat cunoștințe importante în ultimii ani. Datorită genomicii, astăzi sunt disponibili reproducători capabili de a transmite descendenților, o eficiență majoră a sistemului imunitar. De asemenea, există cunoștințe suficiente cu privire la condițiile din crescătorii, ideale pentru a reduce la minimum starea de stres a bovinelor și propagarea infecțiilor. Grajdurile de tip “compost barn” (cu săli de compostare) reprezintă exemplul cel mai evident. În ceea ce privește gestionarea afecțiunilor patologice infecțioase, atât sistemice cît și locale, se impune o schimbare a mentalității.
Reducerea la minimum a factorilor de risc genetici, de mediu, manageriali, sanitari și nutriționali nu este suficientă pentru menținerea deplină a sănătății bovinelor. În primul rând este necesară verificarea și cuantificarea prezenței agenților patogeni în crescătorie, prin intermediul unor programe de screening precise. În același context, este necesară cuantificarea riscului datorat contiguității crescătoriilor din jur și stabilirea tipului de agenți patogeni care pot avea avantaje din această situație. În continuarea acestor măsuri, pregătirea profilaxiei vaccinale maxime posibile este necesară pornind de la viței și până la bovine lactante. Este evident faptul că adoptarea pe scară largă a profilaxiei vaccinale, chiar și în cazul unor agenți patogeni care prezintă numai un risc potențial în ceea ce privește o nouă intrare în crescătorie, poate să crească în mod sensibil costul producției de lapte. În același timp, totuși, industria laptelui și a produselor lactate ar putea transforma în revendicări (claims), alegerea de a reduce la minimum utilizarea medicamentelor, până la obiectivul “all antibiotic free” (în totalitate fără antibiotice).
Sursa: The Cattle Times
