Afecţiuni ale capsulei onglonului asociate cu laminita
(20.11.2012) Fiecare din afecţiunile descrise în acest capitol are o incidenţă crescută la turme în care se ştie că este prezentă laminita subclinică. În schimb, prezenţa laminitei subclinice ca o problemă de turmă poate fi confirmată dacă incidenţa acestor afecţiuni este colectiv mai mare de 10%.
Totuşi, multe din aceste afecţiuni pot avea, de asemenea, o etiologie care nu este asociată cu laminita subclinică.
ULCERAŢIA TĂLPII (PODODERMATITA SEPTICĂ CIRCUMSCRIPSĂ)
Concept cheie
Ulceraţiile tălpii sunt o zonă jupuită sau granulată de aproximativ 1 cm în diametru localizată în zona 4, de obicei în onglonul posterior lateral.
Descriere
La această afecţiune, evoluţia şi gravitatea şchiopătării sunt variabile. Când ambele ongloane posterioare laterale sunt afectate, şchiopătarea nu se detectează uşor, deoarece durerea într-un picior tinde să echilibreze durerea în celălalt. În boxele de grajd, degetele posterioare pot fi odihnite pe marginea frâului boxei în încercarea de a reduce durerea.
Pe suprafeţe plane un animal bolnav va sta cu membrele posterioare campate înapoi. Unele vaci s-ar putea să-şi scuture piciorul bolnav frecvent. Când ambele picioare posterioare sunt bolnave, s-ar putea ca vaca să-şi mute greutatea continuu de pe un membru pe altul şi să se aşeze frecvent pe jos. O ulceraţie a tălpii poate fi ascunsă sub un strat de corn care ar putea fi decolorat.
Din punct de vedere clinic este posibil să distingem între o ulceraţie deschisă şi una închisă.
Dacă vaca nu reacţionează la presiune pe zona decolorată a tălpii, leziunea ar trebui considerată închisă; cu alte cuvinte, nu a atins un punct la care tratamentul preventiv să fie probabil lipsit de reuşită.
Dacă leziunea răspunde la presiune, ar trebui să fie considerată deschisă şi cornul desprins va trebui să fie îndepărtat.
Figura 1, 2 , 4 O ulceraţie tipică a tălpii este localizată în zona 3 la joncţiunea călcâiului şi tălpii. Acesta este menţionat ca „locul tipic.” Aspectul ulceraţiei este ca de căpşună.
Figura 3 Primul semn al unei ulceraţii a tălpii poate fi o hemoragie peste zona tipică.
Figura 5 Uneori o ulceraţie nu este descoperită decât atunci când se îndepărtează straturi ale cornului tălpii. (Prin bunăvoinţa lui C Bergsten)
Figura 6 Dacă ulceraţiile tălpii sunt neglijate aceasta va provoca deteriorare a tendonului flexor, se va dispersa învelişul tendonului şi/sau va provoca o infecţie gravă a îmbinării podale. (Prin bunăvoinţa lui C Bergsten)
Figura 7 Ruperea tendonului flexor duce la rotaţia dorsală (în sus) a degetului („deget armat”). Lipsa de uzură sub un deget armat în sus va provoca în cele din urmă supracreştere şi o diformitate accentuată.
Cauze
Concepte cheie
- ulceraţie a tălpii este cauzată de presiunea care zdrobeşte şi distruge ţesuturile dermice într-o regiune specifică a tălpii.
- Ulceraţiile tălpii sunt frecvent asociate cu laminita subclinică.
O ulceraţie a tălpii este cauzată de presiunea care zdrobeşte şi distruge ţesuturile care produc corn între procesul flexor al osului podal şi interiorul tălpii. Atunci producţia de corn încetează într-o zonă foarte mică „circumscrisă.” Aceasta, în schimb, provoacă dezvoltarea unei găuri în talpă prin care ţesutul de granulare va ieşi în afară.
Rolul laminitei subclinice
Laminita subclinică (LSC) este asociată cu producţia de corn mai moale decât normal. Când se întâmplă aceasta, talpa onglonului se uzează mai rapid decât normal. Prin urmare, talpa este mai subţire şi mai aplatizată decât normal, făcând ca „locul tipic” să fie predispus la traumatisme.
Laminita duce de asemenea la deteriorarea aparatului suspensor al degetului şi a sistemului de suport al osului podal cu o deplasare ulterioară (rotaţie de afundare) a osului podal. Aceasta ar putea explica variaţiile uşoare în locaţia în care osul podal se afundă. Drept rezultat există o varietate mare de ulceraţii de mărimi diferite şi localizate în poziţii uşor diferite.
Alte cauze
Creşterea excesivă de corn este o descoperire comună care însoţeşte multe afecţiuni ale onglonului. Nu este neobişnuit să vedem ulceraţii ale tălpii în ongloane (foarte) lungi neglijate(Fig 8) .
În aceste cazuri, forma anormală a onglonului mută sarcina axial şi înapoi. Aceasta conduce la o compresie localizată de către procesul flexor al pernuţei digitale şi dermei împotriva suprafeţei interioare a tălpii.
Deseori este dificil de făcut deosebire între cauză şi efect. De exemplu, o vacă s-ar putea să caute eliberare de dus greutate pe o ulceraţie stabilită care va permite o creştere accelerată a peretelui posterior abaxial şi a bulbului. Aceasta suplimentează sarcina purtată de onglon şi duce la disconfortul pacientului.
Ulceraţiile tălpii pot fi un rezultat al ajustării onglonului dacă cel care face operaţiunea aceasta este neexperimentat. Producătorii n-ar trebui să fie încurajaţi să corecteze această afecţiuni ei înşişi.
O talpă subţire nu este implicată necesar în patogeneza unei ulceraţii. Modificarea osului podal (formaţiuni de exostoze) a fost sugerată ca o posibilă etiologie de către Rusterholz (1920) care a fost primul ce a sugerat că afecţiunea se dezvoltă din interior.
În cazuri complicate, infecţia s-ar putea chiar să migreze în sus la învelişul profund al tendonului flexor.
Vedeţi Figurile 10, 11, 12, 13, 14
Figura 10 O ulceraţie a tălpii este cauzată de presiunea mecanică pe corium între procesul flexor al falangelui distal şi talpă. Motivul obişnuit pentru această presiune în talpă este anormal de subţire datorată uzurii accelerate sau ajustării prea mari a onglonului. Se crede că cornul mai moale asociat cu laminita este un factor care contribuie la aceasta.
Figura 11 Procesul flexor (PF) al osului podal este localizat direct deasupra zonei 4, care este locul tipic în care ulceraţiile se găsesc în talpă. (Prin bunăvoinţa lui C K W Mulling)
Figura 12 Necroza de presiune la locul presiunii mecanice distruge straturile germinale ale coriumului. Nu se produce corn şi apare o gaură în talpă prin care va ieşi ţesut de granulare. De aceea o ulceraţie a tălpii creşte din interior spre exterior. (Prin bunăvoinţa lui P Ossent)
Figura 13 În cazuri rare cornul se va desprinde de talpă şi va aluneca peste „locul tipic” provocând o presiune anormală a procesului flexor.
Figura 14, Fig 15 Erodarea călcâiului poate fi un factor care contribuie de asemenea. Pierderea de corn a călcâiului determină ca greutatea să fie mutată înspre înainte la zona tipică a ulceraţiei tălpii.
Tratament
Concepte cheie
- Tratamentul trebuie direcţionat spre ajustarea tălpii pentru a îndepărta presiunea din degetul bolnav.
- Alternativ ar trebui fixat un „flec” de onglonul (celălalt) ipsilateral.
- Nu bandajaţi niciodată o ulceraţie a tălpii. Un bandaj măreşte presiunea pe zona afectată. Acţionează de asemenea ca un tampon, mărind umiditatea în jurul leziunii, încetinind astfel vindecarea.
Cauterizarea sau tratamentul cu vreun agent corosiv ar trebui evitate. Dacă ţesutul de granulare iese în afară dincolo de suprafaţa tălpii, ar trebui îndepărtat doar la nivelul ţesutului înconjurător. Aceasta încurajează celulele epidermei vii să invadeze suprafaţa zonei granulate de la periferie. În cazuri complicate, în funcţie de adâncimea deteriorării, leziunea va avea nevoie de protecţie. Aceasta se poate asigura printr-o pungă de plastic ţinută pe locul respectiv cu bandă de lipit. Scopul este de a evita creşterea presiunii pe leziunea propriu-zisă.
Ajustarea terapeutică a onglonului
Doar nişte mâini pricepute pot efectua cu eficienţă ajustarea terapeutică a onglonului. Această procedură scade întreaga suprafaţă de preluare a sarcinii a onglonului bolnav, transferând purtarea greutăţii pe onglonul medial sănătos.
Aplicarea unui flec
Glosar
Un flec: Acesta este un dispozitiv care se plasează sub un onglon sănătos pentru a ridica onglonul (opus) ipsilateral ca să prevină ca o leziune să atingă pământul. Un flec poate să fie o bucată de lemn sau cauciuc sau un papuc sau pantof .
De obicei este necesar să se ajusteze puţin onglonul pentru a asigura o suprafaţă sănătoasă înainte să se aplice un „flec”. Flecurile pot rămâne pe poziţie 4 săptămâni după care trebuie să fie îndepărtate.
Recent, pantofi sau papuci se dovedesc a fi un tip popular de flecuri. Dispozitivele sunt ca nişte bucăţi de plastic tare cu forma unei tălpi la care s-a fixat o căpută sub formă de papuc. Căputa asigură un receptacul convenabil în care se poate amesteca un adeziv. În unele cazuri, marginea portantă a pantofului (flec) poate cauza presiune pe talpă care în cele din urmă poate provoca şchiopătare. Când se observă că şchiopătarea creşte, flecul trebuie îndepărtat imediat şi ongloanele reeaxaminate.
BOALA LINIEI ALBE
Concepte cheie
- Boala liniei albe este cea mai întâlnită complicaţie asociată cu laminita subclinică.
- Aspectul unui picior cu un abces retroarticular este deseori confundat cu putrezirea piciorului. La putrezirea piciorului, tot piciorul este umflat, este prezentă necroza între ongloane, şi există un miros greu tipic. Un abces retroarticular provoacă doar umflarea unui deget.
Descriere
Leziunea liniei albe este un termen general folosit pentru a descrie dezintegrarea liniei albe în zona 3, împreună cu orice complicaţie purulentă a acelei leziuni.
Este implicat onglonul lateral al piciorului posterior (deseori ambele). Totuşi, dacă ambele picioare posterioare sunt afectate, ologeala poate apărea doar ca fiind ceva uşor. Ca şi încazul ulceraţiei tălpii, durerea într-un picior tinde să-l echilibreze pe celălalt, astfel făcând gravitatea disconfortului.
Pe măsură ce animalul merge, membrul afectat va fi aruncat în lateral de corp la fiecare pas. Animalul poate sta în picioare cu onglonul medial purtând greutatea. Separarea liniei albe fără complicaţii se vede frecvent la ajustarea onglonului. Doar atunci când se dezvoltă un abces în unghiul dintre perete şi talpă animalul va deveni olog. Când ologeala nu se observă şi/sau nu se acordă tratament, se pot prezenta numeroase scenarii clinice diverse:
- E posibil ca să se prelingă puroi din joncţiunea piele/corn pe partea abaxială a benzii coronariene. Se poate observa un semn negru undeva la linia albă în zona 3. În acest caz, va exista posibilitatea unui căi care să se formeze sub peretele de la linia albă la banda coronariană. Acest lucru poate fi confirmat îndepărtând o mică cantitate de perete la suprafaţa de apăsare adiacent cu leziunea liniei albe .
- Pielea deasupra benzii coronariene poate fi dureroasă şi inflamată. Aceasta indică cu putere că îmbinarea podală este infectată. Radiologia este de obicei de ajutor în confirmarea diagnosticului.
- Implicarea regiunii din spatele îmbinării podale (regiunea retroarticulară) ar trebui să fie suspectată dacă există o durere marcantă, o umflătură şi un eritem în regiunea de deasupra benzii coronariene la bulbul călcâiului. E posibil să existe o creştere subită în gravitatea ologelii. Infecţia îmbinării podale însăşi este probabil să provoace o umflare a pielii deasupra benzii coronariene mai aproape de suprafaţa dorsală. Este indicată radiografia îmbinării podale .
Acumularea puroiului în spaţiul retroarticular poate fi confirmată inserând un ac hipodermic şi trăgând din materie într-o seringă. Mărimea abcesului creşte continuu, provocând deteriorări considerabile la ţesuturile înconjurătoare. Indiciul principal pentru diagnostic este o uşoară mărire în dimensiune al unui bulb al călcâiului în comparaţie cu celălalt. Se observă uneori gaz la radiografie.
Figura 16 Aceasta este o talpă rănită, uzată. Presiunea pe linia albă în zona 3 a creat spaţii corespunzătoare capetelor lamelelelor. Este posibil ca infecţia să meargă în interior urmând spaţiile micuţe.
Figura 17 Semnul cel mai timpuriu într-o hemoragie la linia albă.
Figura 18 Peretele se desparte de talpă. Semnul clinic poate fi extrem de uşor. Umflătura indicată cu degetul sugerează prezenţa unui abces profund. (Prin bunăvoinţa lui J Malmo)
Figura 19 Aceeaşi leziune aşa cum este arătată în figura 18 cu dimensiunea leziunii expusă. Remarcaţi că puroiul se extinde la joncţiunea piele/corn deasupra bulbului călcâiului şi scapă din aceasta. (Prin bunăvoinţa lui J Malmo)
Figura 20 Puroiul care scapă din această rană este de culoare neagră. Aceasta este tipic când infecţia intră într-un picior din mediul înconjurător. (Prin bunăvoinţa lui J Malmo)
Cauza
Concept cheie
Pierderea de homeostazie mecanică în interiorul capsulei onglonului (pierderea de echilibru între forţe) provoacă ruptură la linia albă.
Factori asociaţi cu trăsături normale de structură şi funţionare
Primul impact al fiecărui pas este cel mai puternic la joncţiunea călcâi/talpă (zonele 3 şi 4). Perniţa digitală se lărgeşte în lateral când este comprimată sub greutatea purtată. Lărgirea în lateral a perniţei digitale provoacă exercitarea presiunii asupra peretelui deasupra zonei 3.
Capătul abaxial al liniei albe în zona 3 este partea cea mai largă a liniei albe (lăţime până la 5mm). Adiţional cornul cel mai moale al tuturor zonelor liniei albe este în această zonă.
Rata cea mai ridicată de producţie de corn apare în peretele abaxial deasupra zonei 3. Se crede de asemenea că în această regiune linia albă este susceptibilă mai ales la modificarea sistemului vascular şi la întreruperea ulterioară a nutriţiei.
Factori asociaţi cu falimentul sistemelor anti şoc normale
Laminita subclinică poate provoca întinderea fibrelor de colagen de pe toate structurile din interiorul capsulei onglonului. Îmbătrânirea perniţei digitale îi reduce capacitatea anti şoc.
Ca o complicaţie a laminitei subclinice, calitatea peretelui cornului este redusă – cu siguranţă pe termen lung. Mai mult, modificări în forma capsulei, din orice cauză, reduce puterea elastică a peretelui.
Când talpa se aplatizează, încărcarea este modificată sau se schimbă forma. Va urma deranjarea distribuţiei forţelor care duc greutatea în interiorul onglonului.
COMENTARII TEHNICE
Patogeneza bolii liniei albe n-a fost niciodată demonstrată în mod concludent. Informaţia disponibilă a fost extrapolată din observaţii efectuate de către oameni cu o experienţă considerabilă în afecţiuni ale capsulei onglonului. Se postulează că există două patologii posibile:
Ipoteza închisă este sugerată pentru că leziunile mari se pot întâlni în timpul ajustării de rutină a onglonului în care o urmă este minimală prin linia albă în zona 3 dacă astfel de leziuni pornesc în interiorul capsulei. Acestea fac aşa posterior la scobitura abaxială unde nu sunt prezente lamelele. Aceasta sugerează că aparatul suspensor al degetului nu este implicat. Totuşi, ţesuturile fibroase ale sistemului de sprijin al osului podal ar putea fi afectate de matricea metaloproteinazelor (MMP) şi ar putea rezulta în presiune laterală pe peretele abaxial. În felul acesta linia albă ar putea fi deschisă din interior.
Ipoteza deschisă se bazează pe observaţia că majoritatea leziunilor care provoacă şchiopături sunt de tipul acesta. Linia albă în zona 3 este larg deschisă şi frecvent plină de rămăşiţe . Pe măsură ce ţesuturile profunde sunt expuse, se eliberează puroiul. Când materialul purulent este de culoare neagră este o indicaţie probabilă că infecţia a intrat în picior din exterior.
După toate probabilităţile ambele tipuri de patologii sunt implicate mai mult sau mai puţin. În orice caz infecţia tinde să meargă înapoi şi găseşte o cale de ieşire la joncţiunea piele/corn deasupra bulbului călcâiului. Rezultatul poate fi variabil în funcţie de localizarea abcesului.
Tratament
Concept cheie
ÎNTOTDEAUNA decupaţi şi urmăriţi puncte negre la linia albă pe măsură ce ele se extind în sau sub perete prin îndepărtarea bucăţilor eliptice ale peretelui.
Tratamentul bolii liniei albe depinde de etapa de gravitate la care a progresat această afecţiune. Adică, afecţiunea poate fi prezentată la fiecare din următoarele etape:
(a) Un semn negru necomplicat oriunde de-a lungul liniei albe în zona 3. Ar trebui îndepărtată o felie eliptică de perete adiacent pentru a stabili o suprafaţă autocurăţătoare (Fig 21).
(b) Un abces local care se întinde de la un semn negru la linia albă. Deschiderea trebuie făcută de o dimensiune adecvată pentru a asigura scurgerea. Îndepărtarea unei felii eliptice de perete va furniza o suprafaţă autocurăţătoare. De îndată ce este deschisă şi scursă, se va arăta o cavitate provocată de abces. Ar putea fi de ajutor injectarea unui antibiotic lichid în cavitate şi apoi să se acopere deschizătura cu un bandaj adeziv rezistent la apă. Deschiderea spre cavitate are nevoie să fie acoperită doar câteva ore deoarece spaţiul interior se umple foarte repede.
(c) O urmă se poate extinde în sus şi în spate de la linia albă. În primii 2.5 cm (1 inci) o urmă poate fi urmărită prin îndepărtarea peretelui care se suprapune peste ea. Dincolo de această distanţă se poate reduce distrugerea peretelui prin decuparea unui canal cu lama unei unelte „Dremmel.” Aceasta este metoda alegerii dacă se elimină puroiul din jurul benzii coronariene .
(d) Artrită septică a îmbinării podale şi un abces retroarticular sunt complicaţii care provoacă umflarea, inflamarea şi sensibilitatea pielii deasupra benzii coronariene.
Aplicarea unui „flec” este obligatorie pentru tratamentul tuturor leziunilor complicate ale ongloanelor.
Figura 21. Infecţia poate fi forţată de-a lungul spaţiilor dintre lamele să formeze o urmă. S-a făcut o incizie eliptică pentru a îndepărta peretele şi a expune urmele.
Această procedură trebuie să fie considerată ca o măsură foarte importantă nu doar în tratamentul ci şi în prevenţia complicaţiilor defectelor (închise) ale liniei albe. Lipsa peretelui lateral, penetrarea obiectelor străine în defectele liniei albe şi dezvoltarea ulterioară a unui abces, vor deveni aproape imposibile. (Prin bunăvoinţa lui A Brizzi)
Figura 22 În acest caz s-a făcut o tăietură eliptică, expunând o distrugere mult mai evidentă a joncţiunii dermă/epidermă. (Prin bunăvoinţa lui A Brizzi)
ULCERUL DEGETULUI
Concepte cheie
Un ulcer al degetului afectează vacile mature. Un abces al degetului afectează doar animalele de 1 an. Vedeţi Figura 23, Figura 24
Similitudinea dintre aspectul acestor două condiţii este destul de remarcabilă. Este foarte probabil ca unii factori să fie comuni la ambele afecţiuni.
Descriere
O vacă matură bolnavă cu ulcer al degetului va deveni şchioapă progresiv pe măsură ce gravitatea leziunii avansează. Va exista o tendinţă ca animalul să păşească uşor spre înainte (campare înainte) pe unul sau pe ambele picioare.
De obicei ulcerele degetelor nu afectează juncanele în timpul primei lor lactaţii. Totuşi, în ultimii ani, s-au raportat un numar mare de juncane în Uruguay având această condiţie. Ar trebui remarcat că această observaţie coincide cu o hrănire puternică cu concentrate la animale crescute pe păşune.
Leziunea porneşte ca o hemoragie uşoară în zona liniei albe. În unele cazuri, cornul în talpă în jurul leziunii iniţiale devine pătat cu sânge. În alte cazuri, apare un exudat galben de ser.
Ulcerele degetelor la vaci se văd mai ales la animale adăpostite în grajduri libere, deşi s-a observat şi la vaci adăpostite în loturi uscate. Acestea sunt cel mai des prezente la turmele în care se cunoaşte faptul că laminita subclinică este o problemă.
Un factor care grăbeşte afecţiunea pare să fie o suprauzură a degetului (de exemplu, vaci adăpostite pe pardoseli cu grătare de ciment). După un timp, animalul refuză să ducă greutate pe apexul onglonului. Aceasta rezultă într-o regiune supracrescută a degetului, greutatea fiind dusă în principal de regiunea bulbară.
În cazuri extreme, apexul osului podal va prolaba prin talpă, producând o leziune care aminteşte de leziunea care afectează caii cu laminită acută.
S-a văzut de asemenea o deterioare masivă a peretelui dorsal al onglonului, o consecinţă ocazională a dermatitei, care este asociată cu ulcerele degetului.
Nu toate leziunile la linia albă în zona 1 la vaci mature pot fi clasificate ca abces al degetului. Leziunile traumatice pot fi detectate de asemenea aplicând presiune fizică la regiunea degetului cu şublere.
În etapele timpurii de dezvoltare a ulcerului degetului, linia albă în apexul tălpii (zona 1) va fi pătată cu ser sau sânge.
În unele cazuri serul se va elimina din linia albă la apexul onglonului.
În cazuri mai avansate, coriumul apare să prolapseze prin talpă. Gradul de ologeală depinde de gravitatea leziunii. Totuşi, în majoritatea cazurilor un onglon bolnav va face ca membrul să fie campat înainte.
Figura 25 Faza de prolaps este uneori descrisă ca „afundarea osului podal” care este comparabilă cu rotaţia osului degetului la cai. Afundarea apexului osului podal se vede vaci tinere hrănite intens.
Cauza
Ulcerele degetului au fost recunoscute doar recent. Apariţia lor a fost concomitentă într-o oarecare măsură cu conştientizarea din ce în ce mai mult a prevalenţei laminitei subclinice.
COMENTARII TEHNICE
O explicaţie a cauzei acestei afecţiuni poate fi aceea că ulcerul degetului la vaci mature este rezultatul rotirii osului podal în interiorul capsulei. S-a sugerat că eliberarea de MMP provoacă deteriorarea aparatului suspensor al degetului. Lamelele epidermo-dermice sunt extinse mai ales sub peretele dorsal al capsulei onglonului, de aceea, deteriorarea aparatului suspensor în regiune este posibil să provoace rezultate dramatice.
Există o degradare progresivă de fibrilelor de colagen prin forma activată de MMP care slăbeşte suspensia osului. Drept rezultat, fibrele între lamele şi os fie se întind fie se desprind de suprafaţa interioară a peretelui. În funcţie de locul în care deteriorarea este cea mai avansată, începe dislocarea osului şi exercită presiune pe ţesuturile vii de dedesubt.
Dacă statul în picioare este pe termen îndelungat (de exemplu într-o zonă în aer liber) acesta probabil accelerează acest proces.
Falimentul circulaţiei în apexul onglonului poate provoca progresiv rarefierea osului (osteoliză) care se poate observa la radiografie.
Tratament
Concept cheie
Dacă afecţiunea a progresat până la punctul în care apare prolaps, s-ar putea să fie ireversibilă.
O protecţie temporară pentru un ulcer al degetului poate fi asigurată prin aplicarea unui strat de metacrilat de metil . Derma expusă ar trebui să apară sănătoasă şi ar trebui să fie prezent un strat de ţesut granulat.
Majoritatea leziunilor vor necesita câteva zile de pregătire înainte ca să se aplice MM în siguranţă. De aceea, primul pas este expunerea zonei la un antibiotic. Pentru aceasta, este foarte eficientă o compresă impregnată cu vaselină şi penicilină. Pansamentul ar trebui bandajat în locul respectiv şi acoperit cu ceva rezistent la apă timp de 48-72 de ore. Această procedură reduce povara bacteriană în leziune. Cornul din jurul zonei bolnave ar trebui îndepărtat şi suprafaţa ar trebui scobită uşor pentru a îmbunătăţi aderenţa acrilului. Suprafaţa expusă şi talpa pregătită ar trebui sterilizate cu alcool şi uscate cu o lampă de căldură sau cu un uscător de păr. Ar trebui aplicat antibiotic pudră pe ţesut. Acrilul este apoi împăturit în jurul întregului deget. În condiţii de temperatură normală întărirea metacrilatului de metil trebuie să fie încetinită considerabil printr-un jet de apă rece peste acril. Dacă nu se face aşa, căldura generată va fi extrem de dureroasă pentru pacient.
Unii lucrători folosesc un „papuc” de plastic cu o cupă de deget închisă pentru această procedură. Un indiciu folositor este acela de a face o tăietură din tubulatura interioară de 5mm a unui automobil şi de a o plasa înăuntru pe talpa pantofului. Aceasta va furniza o amortizare mai bună în timpul purtării greutăţii. Se pune adeziv în interiorul cupei de la deget, dar nu şi pe talpă. După ce s-a introdus degetul bolnav în pantof, ar trebui aplicat adeziv pe peretele tălpii şi suprapus peste cupa degetului.
Dacă coriumul necrozat iese în afară prin deschizătura tălpii este foarte probabil că apexul osului podal a suferit o fractură fiziologică. Acest tip de fractură este cauzat de blocaj, posibil presiune, de oprirea sângelui la os .
Se recomandă examinarea radiografică şi dacă diagnosticul de fractură este confirmat apexul necrozat al osului ar trebui îndepărtat. Aceasta este o procedură relativ simplă care este indicată cu tărie dacă animalul este extrem de valoros. Un abces la linia albă la apexul tălpii poate fi provocat de un corp străin.
Cleştele de testat copita cabalină este un instrument excelent pentru detectarea unei leziuni dureroase în talpa onglonului unei vaci.
Figura 26 O disecţie atentă a tălpii a dezvăluit mărimea abcesului. Deşi osul podal este expus derma se va regenera dacă leziunea este protejată adecvat de la o deteriorare şi infecţie ulterioară. (Prin bunăvoinţa lui J Malmo)
Figura 27 Când furnizarea sângelui în osul podal este împiedicată datorită congestiei inflamatorii sau unui tromb poate apărea fractura apexului a falangelui distal. Acest tip de fractură implică frecvent îmbinarea copitei şi se poate numi „fractură fiziologică.” (Prin bunăvoinţa lui U Bargai)
Controlul
Măsurile aplicate pentru a controla laminita subclinică probabil reduc incidenţa acestei condiţii. Există probabil o componentă traumatică la etiologia afecţiunii. Mersul pe distanţe lungi, un ciment de calitate redusă şi lipsa unui culcuş bun, toate ar putea creşte incidenţa acestui fenomen.
ABCESUL DEGETULUI
Concepte cheie
Abcesele afectează bovinele cu vârsta cuprinsă între 10-12 luni. Cauza este nesigură.
Din raportări această afecţiune apare aproximativ 10 zile după perioade prelungite de transport. A fost descrisă încă de la mijlocul anilor 1990 şi doar în America de Nord.
Descriere
Vitele bolnave dezvoltă ologeală severă 3 zile până la 3 săptămâni după ce au fost procesate (adică castrate, decornificate şi vaccinate) după înţărcare şi transport. Se remarcă ologeală şi/sau poziţie culcată până la 10 zile după primirea în ţarc.
Ongloanele laterale ale picioarelor din spate sunt implicate cel mai adesea. Un viţel bolnav îşi pierde condiţia foarte repede. Animalele care rămân culcate contractează deseori pneumonie. Aceasta explică mortalitatea crescută din cauza acestei afecţiuni.
Examinarea tălpii ar putea dezvălui o uzură anormală a apexului tălpii, umflare şi sensibilitate în jurul benzii coronariene. Temperatura corpului este de obicei ridicată. E posibil să se găsească o deschizătură la apexul tălpii din care curge un lichid cu miros neplăcut (Figura 28). În unele cazuri, infecţia se poate răspândi în sus pe membre provocând celulită (un flegmon). Rata mortalităţii poate atinge 50% din animalele dintr-un lot. Acestea sunt abcesele deschise ale degetului.
Uneori această leziune poate fi prezentă fără să existe un semn clinic altul decât şchiopătare sau poziţia culcată (Figura 29). În aceste cazuri apexul onglonului ar trebui pişcat cu testere de copită pentru a determina nivelul de durere în regiune (Figura 30)
Figura 28 În apexul acestui onglon există o deschidere spre exterior. Vârful osului pare bolnav de asemenea. (Prin bunăvoinţa lui C Bergsten)
Figura 29 Talpa acestui onglon este subţire sub apex, dar nu există nicio deschizătură. Apexul osului ar putea fi bolnav şi sunt prezent două tălpi duble. (Prin bunăvoinţa lui C Bergsten)
Cauze posibile
Glosar
Hipostază: Depunerea sângelui într-o parte dependentă a corpului.
Flegmon: Inflamaţie supurativă a unei părţi, mai ales ţesuturile conectoare. Un termen des folosit în Europa continentală pentru a descrie putrezirea piciorului.
Necroză: Moartea patologică a unui grup de celule în contact cu celulele vii.
Ischemie: Diminuare locală în furnizarea de sânge, datorită obstrucţiei afluxului sângelui arterial.
Cauza abceselor degetului n-a fost niciodată dovedită în mod satisfăcător. Există două ipoteze majore:
(a) Traumatism. Există o părere puternic susţinută printre operatorii de ţarcuri că uzura excesivă asociată cu această afecţiune este cauzată prin contactul cu suprafeţe dure abrazive de ciment sau suprafeţe aspre îngheţate. A fost implicată de asemenea excitabilitatea animalelor, mai ales când sunt încărcate pe rampe cu „prinderi” metalice. Temperaturi ambientale foarte scăzute pot contribui la modificările patologice observate. S-a remarcat de asemenea că în cazuri rare deteriorarea benzii coronariene poate provoca creşterea accelerată a peretelui dorsal al onglonului.
(b) Anomalie fiziologică. Necroza apexului osului podal şi un abces conectat cu exteriorul este o descoperire tipică. Totuşi, unele cazuri n-au nicio deschidere cu exteriorul şi aceasta sugerează că patologia porneşte intern. În ultimul caz o presiune extrem de ridicată în interiorul onglonului cauzată de hipostază provoacă ischemie şi necroză, urmată de ruptura liniei albe la apex.
Figurile 28, 29 şi 30 sunt o serie de imagini ale viţeilor de 1 an bolnavi de abcese ale degetului. Unele din aceste ongloane n-au arătat nicio legătură cu exteriorul, sugerând că reprezentau o fază primară a afecţiunii. Unele aveau o dovadă importantă de talpă dublă. Mai mult, o modificare în aspectul tiparului cornului pe suprafaţa exterioară a onglonului prezintă dovezi istorice de un „incident” care a survenit câteva săptămâni înainte de moartea animalului.
Dovada sugerează că deteriorarea fizică la exteriorul onglonului nu poate explica singură această afecţiune, deşi ar putea fi un factor care contribuie la ea. Alţi factori sunt implicaţi probabil, cum ar fi hipostaza care rezultă din inactivitate prelungită din partea animalului.
Există dovadă la necropsie că animalul a suferit un incident, probabil nutriţional, ceva timp înainte de moarte. Dacă aceasta poate fi clasificată „asemănătoare cu laminita” este o chestiune de conjunctură.
Viţei care au păscut pe păşuni cu otavă au dezvoltat abcese la deget. Aceasta sugerează că o creştere în calitatea dietei chiar înainte de procesul condiţionării şi transportului ar putea precipita afecţiunea.
Figura 31 Acesta este acelaşi onglon ca în Figura 7-39. Remarcaţi încreţitura distinctă pe suprafaţa peretelui. Această încreţitură, împreună cu talpa dublă, este sugestivă pentru episoadele asemănătoare laminitei cauzate de stres şi/sau o tulburare nutriţională. (Prin bunăvoinţa lui C Bergsten)
COMENTARII TEHNICE
Pot să fie factorii asociaţi cu transportul un aspect major care contribuie la aceasta.
Regulamentele canadiene pentru transportul vitelor solicită ca acestea să fie adăpate şi hrănite 5 ore înainte de transport. Regulamentele spun de asemenea că animalele trebuie să fie adăpate şi hrănite la fiecare 48 de ore în timpul transportului, dacă nu ajung la destinaţie în 52 de ore. Regulamente similare există în Statele Unite, dar sunt aşa de multe excepţii că transportul vitelor este probabil foarte prost controlat. Studii din Italia au arătat că o oprire pentru 24 de ore, după primele 19 ore de călătorie pot avea un efect negativ asupra sănătăţii picioarelor.
În practică scenariul de transport pentru mulţi viţei este extrem de stresant. Viţeii trebuie să fie înghesuiţi în camioane ca să îi prevină să stea culcaţi. Motivul pentru aceasta este că un animal care stă culcat ar putea fi călcat în picioare. Prin lege şoferii de camion trebuie să se odihnească câteva ore după ce au condus 9 ore. În timp ce şoferii dorm, viţeii sunt forţaţi să rămână în picioare deoarece nu există nicio cerinţă legală ca aceştia să fie descărcaţi, adăpaţi şi hrăniţi 48-52 de ore.
Există doi factori posibili care ar putea avea un efect negativ asupra picioarelor în timpul transportului. Mai întâi, sângele inundă în picioare datorită lipsei de exerciţiu. Presiunea în interiorul capsulei onglonului va creşte; ţesuturile vor fi private de oxigen.
Aceasta ar explica necroza osului. În al doilea rând, vitele pornesc în călătorie cu un rumen plin de mâncare şi apă. Stand în picioare în condiţii de supraaglomerare este foarte puţin probabil ca viţeii să rumege. Datorită lipsei salivei, mediul din rumen devine acid. Deshidratarea progresivă ar putea avea de asemenea un efect negativ asupra mediului din rumen.
Observaţiile anterioare sunt pure supoziţii nesprijinite de probele clinice controlate. Totuşi, faptele sugerează o explicaţie raţională pentru apariţia acestei condiţii.
Tratament
S-au încercat diferite antibiotice orale şi injectabile fără prea mare succes. Tratamentul local constă în îndepărtarea, sub anestezie locală, a apexului onglonului cu tăietoare de copită. Se poate renunţa la osul necrozat. Este indicat bandajul local cu antibiotic şi protecţie a rănii cu un bandaj rezistent la apă. Este discutabil dacă această procedură este eficientă din punct de vedere al costului.
Control
După toate probabilităţile abcesele la deget văzute la vitele de 1 an au mai mult de o cauză care le provoacă. Condiţia aceasta este clar asociată cu cei noi sosiţi în ţarc. Se recomandă manevrarea atentă a animalelor la sosire şi evitarea suprafeţelor abrazive. Dacă viţeii au călătorit o distanţă mai mare s-au a trecut ceva timp de când au fost încărcaţi prima dată, trebuie avută grijă pentru a asigura o creştere progresivă în alimentaţie. Totuşi, au falimentat încercările de a preveni apariţia acestei afecţiuni prin aclimatizarea viţeilor la o schimbare de raţie de-a lungul unei perioade de 30 de zile.
TALPA DUBLĂ
Descriere
O talpă dublă este o condiţie în care se poate îndepărta toată talpa până la apexul onglonului, ieşind la iveală o a doua talpă care se dezvoltă dedesubt. Poate exista mai mult de o talpă dacă cauza s-a repetat (Figurile 32-34).
În etapele primare, nu se recunoaşte ologeala şi nici nu este evidentă vreo leziune (Figura 32). Talpa dublă (falsă) poate fi o descoperire ocazională în timpul unei ajustări de rutină a unui animal sănătos şi care nu este şchiop. Animalul ar putea să meargă într-un anume fel pentru că de obicei toate ongloanele vor fi afectate în acelaşi timp.
Figura 32 Aceasta este o secţiune transversală a unui onglon cu o talpă dublă prezentând (a) o talpă nouă, (b) spaţiu inter solear (c) talpa veche. Această distorsiune a cornului peretelui la deget sugerează că un episod „asemănător laminitei” a fost implicat în etiologie. (Prin bunăvoinţa lui P Ossent)
Cauza
Se sugerează că o anomalie subită, gravă, probabil pe termen scurt, în microcirculaţia dermei tălpii rezultă în efuzia serului, separând derma de epidermă. Această anomalie în circulaţie este cauzată de un „eveniment” după care cornul tălpii începe să fie produs încă o dată. Astfel sunt prezente o talpă nouă şi una veche în acelaşi timp.
Figura 33 În acest caz se pare că a fost implicat un corp străin care a penetrat provocând o separare între corium şi talpă. (Prin bunăvoinţa lui K Mortensen)
Figura 34 Aspectul apexului osului podal sugerează un proces necrotic, care ar putea avea o cauză traumatică pe măsură ce talpa dublă este îngrădită în regiunea anterioară a tălpii. (Prin bunăvoinţa lui Anon)
Majoritatea lucrătorilor consideră că „evenimentul” cel mai des întâlnit asociat cu talpa dublă este un episod „asemănător cu laminita.” Patogeneza tălpii duble este necunoscută. Se sugerează că introducerea peste noapte la o raţie pentru producţie moderată de la o raţie pentru o vacă uscată poate provoca o talpă dublă. Se pare că bruscheţea modificării este factorul important mai degrabă decât gradul modificării. Microflora rumenului necesită timp pentru adaptare.
Anumite toxicităţi, cum al fi fânul mucegăit, sunt cunoscute drept cauze pentru talpa dublă.
Zgârierea tălpii poate fi un factor care contribuie sau care grăbeşte afecţiunea. Aceasta se pare că apare când vitele trebuie să meargă pe drumuri curând după ce au fost ajustate ongloanele.
Figura 35 Pe măsură ce talpa superficială se uzează talpa nouă este expusă. Aceasta se poate descoperi la multe vaci în timpul ajustării copitei şi sugerează că a apărut un incident anterior, nebănuit câteva luni mai înainte. Aceasta se vede de asemenea dacă o turmă este forţată să meargă pe suprafeţe tari imediat după ajustare.
Tratament
Concepte cheie
- NICIODATĂ nu îndepărtaţi talpa veche deodată.
- NICIODATĂ nu îngăduiţi vacilor cărora li s-a îndepărtat talpa veche să meargă pe drum.
- Dacă un picior este bolnav, este foarte probabil ca celelalte ongloane să aibă leziuni.
- Dacă se găseşte o vacă în turmă cu talpă dublă, este posibil ca alte vaci în acelaşi grup să fie bolnave de asemenea.
- Dacă mai multe vaci într-o turmă au tălpi duble, căutaţi un „eveniment” comun care a avut loc 2-3 luni mai înainte.
Talpa veche o protejează pe cea nouă. Cel puţin 24 de ore după ce se îndepărtează talpa veche, cea nouă este umedă, moale şi foarte vulnerabilă la deteriorare.
De aceea, doar o porţiune (nu mai mult de 30%) din talpa care acoperă bulbul ar trebui îndepărtată în timpul primului tratament. Peretele abaxial la joncţiunea peretelui cu călcâiul trebuie să rămână complet intact ca să ridice talpa nouă vulnerabilă de la contactul cu solul. Animalul ar trebui îngrădit într-o boxă cu multe paie cel puţin 24 de ore sau până când se întăreşte cornul nou.
Cornul superficial (talpa veche) este ataşat de obicei la apexul tălpii. Talpa expusă este de obicei moale şi vulnerabilă. Este important să se lase peretele abaxial la locul lui la călcâi pentru a preveni deteriorarea tălpii noi.
CĂLCÂI ANTIÎNCASTRARE
Descriere
Cornul călcâiului, fiind moale şi flexibil în jurul bulbului, poate fi parţial răsfrânt ca să se examineze spaţiul dintre corium şi talpă. Fără excepţie este prezent material purulent. Această condiţie este deseori confundată cu talpa dublă. Distincţia este că un călcâi antiîncastrare implică doar posteriorul de 25% al tălpii, în timp ce talpa dublă implică întreaga talpă.
Detaşarea cornului călcâiului din jurul bulbului este un semn clinic tipic de călcâi încastrat. În acest caz condiţia este probabil o consecinţă la o leziune a liniei albe. (Prin bunăvoinţa lui J Malmo)
Această condiţie este frecvent confundată ca aspect cu o talpă dublă. Cornul care acoperă bulbul călcâiului se separă de corium la linia albă. (Prin bunăvoinţa lui C Bergsten)
Cauza
Este foarte probabil că călcâiul antiîncastrare este cel mai des asociat cu afecţiunea liniei albe . Aşa ar putea sta lucrurile dacă nu poate fi detectat nici un obiect străin, dar se poate observa o mică bucată de ţesut necrozat după îndepărtarea cornului desprins. Formarea de puroi provoacă detaşarea cornului călcâiului.
Unele cazuri sunt cauzate de un corp străin care penetrează talpa la joncţiunea tălpii şi călcâiul onglonului sau în spatele ei.
Tratament
Cornul suprafeţei soleare a bulbului ar trebui decupat până la locaţia punctului de intrare a corpului străin. Totuşi, este extrem de important să se lase peretele abaxial intact pentru a îndepărta suportarea greutăţii de pe suprafaţa vulnerabilă acum pe călcâi. În mod ideal, animalul ar trebui să fie îngrădit pe o suprafaţă uscată, moale până când se usucă şi se întăreşte cornul nou expus. În multe cazuri, e de dorit să se potrivească un „flec” la onglonul sănătos.
Bibliografie: Paul R Greenough ,,Bovine Laminitis and Lameness a hands-on approach”
