Tratamentul simptomatic al atopiei şi al intoleranţei alimentare
(04.11.2011) Majoritatea câinilor şi a pisicilor vor primi glucocorticoizi şi antihistaminice, suplimente cu acizi graşi, sau combinaţii ale acestora. La pacienţii refractari trebuie luate în considerare tratamente noi şi/sau mai costisitoare.
Dr. Anca Băjenaru - medic veterinar
Terapia sistemică
Glucocorticoizii: la doze antiinflamatorii, glucocorticoizii sunt cei mai eficienţi în tratarea dermatitei atopice; doza utilizată la pisici este de obicei mai mare decât cea de la câini.
Prednisonul şi prednisolonul sunt cele mai utilizate. Animalelor care nu răspund bine la antiinflamatorii sau au reacţii adeverse exagerate ca: poliurie / polidipsie sau polifagie li se administrează alte medicamente. Se recomandă administrarea glucocorticoizilor o dată la 2 sau la 3 zile, deşi anumiţi câini răspund mai bine la doze mai mici administrate zilnic.
Este posibil să fie necesară creşterea dozelor iniţiale dacă pacienţii devin refractari. Se preferă administrarea orală deoarece dozele se pot ajusta mai repede şi mai uşor. Alte efecte adverse ale terapiei cu glucocorticoizi pot fi: letargie, intoleranţă la exerciţii, dispnee, infecţii secundare, calcinoză cutanată.
Diferite studii raportează o potenţare a efectului glucocorticoizilor datorată suplimentării terapiei cu antihistaminice şi acizi graşi. Astfel, necesarul de antiinflamatorii este mai scăzut dacă se adminstrează în combinaţie cu antihistaminice şi acizi graşi. Dacă pacientul nu prezintă prurit doza de glucocorticoizi se scade până la apariţia unor semne uşoare de prurit.
Antihistaminice: acestea sunt din ce în ce mai utilizate datorită efectelor secundare reduse. În schimb, rata succesului este relativ mică la câini (30% dintre pacienţi răspund complet la tratament) şi mai mare la pisici (70%). De aceea, la pisici se recomandă iniţial terapie antihistaminică timp de 10-14 zile. Atenţie!
Dacă medicaţia antihistaminică utilizată iniţial nu are efectul scontat, se încearcă un alt tip de antihistaminice. Sedarea este o reacţie adversă posibilă, însă se observă mai rar la animale. În general se utilizează două tipuri de antihistaminice din clase diferite în acelaşi timp la doze normale pentru a diminua starea pruriginoasă a pacientului. Suplimentarea cu acizi graşi este recomandată şi în acest caz.
Acizii graşi esenţiali: suplimentarea cu acizi graşi esenţiali determină o alterare a compoziţiei şi funcţiei barierei lipidice şi ajută la transformarea mediatorilor ca PgE2 sau leucotriene B4 în mediatori cu potenţial inflamator redus sau absent.
Rezoluţie completă a pruritului se observă în cazuri rare la câini, iar la pisici procentul de vindecare este de 50-70%. În general, acizii graşi esenţiali se administrează ca terapie adjuvantă în tratamentul cu glucocorticoizi. Produsele pe bază de omega-3 şi omega-6 se pretează mai bine pentru tratarea pielii uscate şi seboreei sicca asociată cu dermatita atopică.
Doza zilnică recomandată este de minim 50mg si se stabileşte în funcţie de conţinutul in acizi graşi ai dietei pacientului. De obicei se obţin rezultate mai bune cu doze mai mari, însă creşte riscul apariţiei diareei, cel mai comun efect secundar observat în terapia cu acizi graşi.
Ocazional, s-au înregistrat cazuri de pancreatită şi halenă urât mirositoare. Densitatea calorică a acestor suplimente obligă la diminuarea aportului de hrană pentru menţinerea constanţei greutăţii corporale.
Cilcosporina: inhibită producerea de IL-2 şi în consecinţă activarea celulelor T, dovedindu-se foarte eficientă in tratamentul dermatitei atopice. Doza zilnică recomandată este de 5mg, iar medicamentul se metabolizează în ficat.
Medicamentele metabolizate de acelaşi sistem enzimatic, precum ketoconazolul, sunt utilizate pentru a potenţa efectul cilcosporinei şi de a-i reduce doza. Astfel că aceasta poate fi redusă cu 40-90% în cazul în care se adminstrează concomitent cu 5-10 mg de două ori pe zi de ketoconazol. Efectele adverse posibile sunt voma şi diareea.
Hipertensiunea şi insuficienţa renală înregistrate în medicina umană nu au fost semnalate la câini. Efectele pe termen lung ale terapiei cu ciclosporină nu sunt cunoscute şi aparent reducerea dozei duce la recurenţa semnelor clinice. În schimb, se poate reduce frecvenţa administrărilor la o dată la 48-72 de ore.
Agenţi psihotropi: la animalele refractare la tratamentele mai sus menţionate, se utilizează agenţi psihotropi ca amitriptilină în doze de 1-2 mg / de 2 ori pe zi sau fluoxetină în doză de 1 mg / kg. Efectele adeverse posibile sunt cele enumerate la antihistaminice, alături de modificări comportamentale şi inducerea aritmiilor.
Terapia topică
Terapia topică poate fi de asemenea utilă în tratamentul dermatitei atopice
Emolientele: acestea sunt componente uzuale în şampoane. Sunt compuşi care în soluţii apopase au greutate moleculară mare si protejează suprafaţa pielii, respectiv celulele epiteliale şi calmează iritaţiile.
De exemplu, glicerina este un transportor popular şi un agent higroscopic absorbit de piele, acidul linoleic este foarte important pentru funcţionarea barierei epiteliale şi al stratului cornos.
Aplicarea locală a acizilor graşi ajută la hidratarea stratului cornos prin reducerea pierderilor de apă transpepidermice.
Antiinflamatoriile: hidrocortizonul, antihistaminicele şi extractele de Aloe vera au fost incorporate în şampoane. Antihistaminicele şi hidrocortizonul penetrează epiderma şi îşi exercită rolul în partea superioară a dermei.
Absorbţia sistemică a hidrocortizonului sub formă de şampon este clinic insignifiantă după o utilizare îndelungată. La unii pacienţi, tratamentul local diminuează pruritul şi aceştia pot să aleagă continuarea acestuia pană la de 2-3 ori pe săptămână.
Antiinfecţioase: utilizarea frecventă a şamopanelor cu clorhexidină, peroxid de benzoil şi miconazol este adesea benefică la câinii predispuşi la infecţii micotice sau parazitare.
CONCLUZIE
Remediul dermatitei atopice presupune utilizarea mai multor grupe de medicamente concomitent, administrarea lor sistemică şi locală, schimbări de mediu.
Managementul dermatiteti atopice este adesea o provocare şi presupune multă răbdare şi grijă atât din partea proprietarului, care trebuie să fie dispus să investească timp şi energie în tratament, cât şi a clinicianului, care trebuie să ţină cont de particularităţile fiecărui individ în parte.
