Terapia transfuzională la animale de companie
(24.12.2011) Interesul medicilor veterinari acordat terapiei transfuzionale se află într-o continuă creştere, direct proporţional cu dezvoltarea tehnicilor medicale în medicina de urgenţă şi, nu în ultimul rând, observând incidenţa anumitor afecţiuni ce produc anemii severe.
Apare astfel nevoia disponibilităţii sângelui şi a produselor sanguine, fie prin intermediul unor donatori uşor accesibili, fie prin accesarea produsului ca atare, oricând este nevoie de el. În medicina veterinară, cele mai folosite produse sanguine sunt: sângele integral, concentratul eritrocitar (CE) şi plasma proaspătă congelată (PPC).
Sângele intergral
Există numeroase afecţiuni în cadrul cărora tratamentul implică utilizarea sângelui integral ca primă opţiune: CID, pancitopenie, trombocitopenie și alte trombopatii, anemie asociată cu tulburări hepatice etc.
Indicaţia principală pentru transfuzia de sânge integral o constituie hemoragiile acute consecutive traumatismelor, intervenţiilor chirurgicale majore, hemoragiile cu localizare la nivelul tractului digestiv superior.
În cazul trombopatiilor şi pancitopeniei este necesara utilizarea sângelui integral proaspăt recoltat, întrucât sângele refrigerat suferă modificări de ordin hemostatic. Plachetele sanguine, după 6-8 ore de refrigerare au timpul de acţiune post-transfuzional mult diminuat, iar după 24 ore de refrigerare viabilitatea acestora in vivo este redusă la 10% (2).
De asemenea, nivelul de activitate al unor factori de coagulare (V, VIII, fvW) scade progresiv la refrigerare din cauza degradărilor proteice apărute.
Concentratul eritrocitar (CE)
Reprezintă produsul sanguin labil obţinut din sânge integral, eliminând o parte din plasmă, fără alte tratamente. CE poate fi menţinut la temperatura de 1-6°C timp de 3-6 săptămâni, în funcţie de tipul de soluţie cu rol anticoagulant/conservant folosită.
CE reprezintă prima alegere în tratamentul anemiilor neînsoţite de hipovolemie, cum ar fi anemiile cronice severe, cu un volum plasmatic crescut. Administrarea de sânge integral la aceşti pacienţi poate determina supraîncărcare volemică, cu precipitarea insuficienţei cardiace. Pe lângă evitarea încărcării circulaţiei, utilizarea masei eritrocitare oferă protecţie împotriva aportului excesiv de electroliţi (sodiu, potasiu), citrat şi amoniac – care nu poate fi evitat în cazul administrării de sânge integral (2).
Componentele plasmatice
Includ: plasma proaspătă, plasma proaspătă congelată, plasma congelată, crioprecipitatul, concentratul plachetar etc.
Chiar şi produsele sanguine pe bază de plasmă ar trebui sa provină de la donatori DEA 1.1. negativi, întrucât contaminarea acestor produse cu eritrocite în cantitate foarte mică se produce frecvent. Astfel, deşi riscul unei reacţii imunologice acute apărută consecutiv tranfuziei de plasmă este foarte redus, se va produce aloimunizarea pacienţilor, deoarece nu este nevoie de o cantitate semnificativă de eritrocite pentru a fi stimulată producţia de anticorpi.
Plasma proaspăt congelată (PPC)
Se obţine prin separarea de CE şi congelarea în maxim 8 ore de la recoltare. PPC conţine factorii de coagulare labili V şi VIII precum şi alţi factori de coagulare, reprezentând de asemea o sursă bogată de proteine plasmatice.
Factorii labili de coagulare nu se regăsesc în plasma recongelată sau congelată după mai mult de 8 ore de la recoltare. Se recomandă chiar plasarea plasmei proaspăt separată în congelator în maxim 6 ore de la recoltare pentru a se asigura congelarea completă a acesteia în intervalul de 8 ore de la recoltare (2).
PPC este utilizată cu succes în tratamentul multor deficiențe de coagulare cu caracter congenital sau dobândit: CID, deficit de vitamina K, boli hepatice severe etc. De asemenea, poate fi utilizată profilactic în timpul intervenţiilor chirurgicale la pacienţii care suferă de diverse coagulopatii.
Datorită conţinutului său în numeroase proteine plasmatice, PPC este utilizată în tratamentul pacienţilor cu hipoproteinemie.
Plasma congelată (PC)
Este PPC depozitată la temperaturi de -20°C timp de mai mult de un an. Tot PC se numeşte şi plasma ce nu a fost congelată în timp util de la recoltare sau PPC decongelată şi apoi recongelată. PC poate fi stocată timp de 5 ani de la data recoltării (2).
PC pierde o parte din factorii de coagulare şi proteine, însă poate fi utilizată cu succes ca o soluţie coloidală la pacienţii cu hipoproteinemie sau în cazul hipovitaminozei K.
Când optăm pentru terapia tranfuzională?
Decizia pe baza căreia se recurge la terapia tranfuzională este influenţată de o serie de factori obiectivi şi subiectivi: hematocritul (Ht), cantitatea de hemoglobină (Hb), debutul anemiei (acut vs. cronic), prezenţa pierderilor de sânge continue şi nu în ultimul rând semnele clinice acuzate de pacient: toleranţă redusă la efort, tahipnee, tahicardie, hipotensiune, mucoase aparente palide, abatere, stupor, colaps.
Modul de administrare al produselor sanguine
Produsele sanguine se administrează în general pe cale intravenoasă, însă, în cazul în care aceasta nu este accesibilă (nou-născuţi sau căţei de talie mică foarte tineri) se poate folosi calea intraosoasă.
Cantitatea de produs sanguin administrată depinde de produsul ales, efectul terapeutic urmărit şi de răspunsul pacientului la tratament.
Regula generală a terapiei transfuzionale este aceea că 2 ml de sânge integral transfuzat per kg greutate corporală vor determina o creştere a valorii Ht cu 1%. Dacă utilizăm CE, doar 1ml per kg va produce acelaşi efect (3).
Pentru sângele integral se poate utiliza următoarea formulă de calcul:
V (volum de sânge ce urmează a fi administrat)
= 85 * GC (kg) *
(2)
Majoritatea pacienţilor primesc în jur de 10-22 ml/kg sânge integral şi aproximativ 6-12 ml/kg de CE sau plasmă (1).
Datele exprimate în această lucrare se referă doar la câini, nu şi la pisici, datorită experienţei noastre limitate în ceea ce priveşte terapia transfuzională la feline.
Rata de administrare a produselor sanguine depinde în mare parte de severitatea anemiei, gradul de deshidratare şi în special de starea de sănătate a pacientului din punct de vedere cardiovascular. În general se recomandă a se administra 0.25-1 ml/kg/h în primele 20 de minute (4). Dacă în acest timp pacientul tolerează bine transfuzia, rata de administrare poate fi crescută. La animalele cu risc crescut de supraîncărcare a volumului circulator (boli cardiovasculare şi renale), rata de administrare nu trebuie să depăşească 3-4 ml/kg/h (2).
Având în vedere complicaţiile ce pot apărea, transfuzia de sânge este asociată cu o morbiditate considerabilă (pe primul loc fiind situate reacţiile imunologice). De prea multe ori însă hemotransfuzia este unica intervenţie salvatoare, astfel încât nu ne rămâne decât obligația de a încerca să reducem riscurile la minum.
Tocmai cu acest scop, de a sprijini medicii veterinari în optimizarea şi dezvoltarea terapiei transfuzionale, precum şi de a conferi un grad cât mai mare de siguranţă a produsului sanguin, a fost creată organizaţia non-profit cu denumirea de HEMOPET.
Dr. Sânziana Rădulescu - medic veterinar
BIBLIOGRAFIE
- Michael J. Day, Andrew Mackin, Janet D. Littlewood (2000) - BSAVA Manual of Canine and Feline Haematology and Transfusion Medicine
- Lesley G. King, Amanda Boag (2007) - BSAVA Manual of Canine and Feline Emergency and Critical Care
- Bernard F. Feldman, Carolyn A. Sink – Practical Transfusion Medicine for the Small Animal Practitioner
- Steve Haskins, Kate Hopper, Philip Watt, Mark Davis, Terry King, Robert Nicoll, Katrin Swindells (2005) – Urgency in Emergency, Emergency Medicine and Critical Care, The JD Stewart Memorial Refresher Course
